Viaţa sănătoasă – Tusea convulsivă – cauze și tratament

Tusea consulsivă este o boală infecțioasă și contagioasă, caracterizată clinic printr-o tuse chinuitoare, caracteristică, ce poate dura câteva săptămâni. Este o boală care afectează, de obicei, sugarii și copii mici, dar poate fi prevenită prin imunizare cu vaccin anti-pertussis.
Tusea convulsivă poate afecta orice persoană, însă copiii mici, neimunizați, sau incomplet imunizați, sunt deosebit de vulnerabili atât la infecția cu Bordetella pertusis, cât și la complicațiilor acesteia, ce pot include pneumonii și Glossary Link convulsii.
Este dată de un cocobacil, afectează arborele traheo-bronşic, provocând accese paroxistice de tuse spasmodică, caracteristice, cu o durată de câteva săptămâni. Boala este greu suportabilă şi severă la sugar şi copilul mic. Copiii vaccinaţi corect antipertusis sunt rezistenţi la îmbolnăviri. Tabloul clinic începe cu o perioadă necaracteristică (stadiul Glossary Link cataral), asemănătoare unei boli respiratorii, dar cu tuse predominant nocturnă, spasmodică şi rezistentă la calmantele tusei. În stadiul convulsiv, apar accesele tipice de tuse convulsivă (măgărească). Boala netratată are o evoluţie lungă, de 4-6 săptămâni. Pot apărea complicaţii pulmonare, encefalită, sechele respiratorii şi psihice.
Primele focare de tuse convulsivă au fost descrise în secolul al XVI-lea. În epoca pre-vaccinare (în intervalul 1920 -1930), existau peste 250.000 de cazuri de tuse convulsivă pe an, cu până la 9.000 de decese. În anii 1940 a fost introdus vaccinul DTP ce asigură imunitatea împotriva tusei convulsive, difteriei și tetanosului. Ca urmarea a programului de vaccinare incidența tusei convulsive a scăzut cu 90%. Perioada de incubație durează între 7 și 10 zile, iar în timpul incubației nu apare vreun semn de boală.

Semne ale apariției tusei convulsive
Această afecțiune are un debut insidios, cu lăcrimare, strănut, catar nazal, greaţă, indispoziţie şi cu tuse intermitentă în timpul nopţii, care tinde să devină diurnă. Începutul bolii este înșelător, asemănându-se cu o infecție banală a nasului sau gâtului. Ulterior, apare și tusea ce devine din ce în ce mai frecventă și rebelă la calmantele obișnuite. În acest stadiu boala este greu de recunoscut, iar, din păcate, aceasta este perioada bolii cea mai contagioasă. Perioada convulsivă (cu tuse chintoasă) apare după 10 – 14 zile de la debutul stadiului cataral şi se caracterizează prin accese de tuse care se succed rapid, de obicei urmate de o inspiraţie accelerată, profundă. Tusea devine frecventă, spastică, conducând la accese caracteristice: bolnavul tușește sacadat, de 10 până la 20 de ori, din ce în ce mai repede, respirația oprindu-se în timpul expirației, urmată fiind de inspirație accelerată, profundă, șuierătoare. Acesta este un acces de tuse chintoasă. Episoadele de tuse chintoasă, care se pot repeta până la 50 de ori în 24 de ore, cuprind accese de tuse formate din 5 – 15 sacade, foarte apropiate una de alta, urmate de o inspiraţie profundă (repriză). Accesul de tuse este zguduitor, chinuitor, bolnavul se poate înroși, sau chiar învineți, în timpul episoadelor de tuse. Tusea se termină cu expectorația unor secreții mucoase, vâscoase, lipicoase. Accesele de tuse sunt variabile ca număr, formele grave se manifestă mai ales noaptea spre dimineața. Apogeul frecvenței s-a observat că se apare în cea de-a 3 săptămână a bolii. Perioada de convalescenţă începe, de obicei, după 4 săptămâni de la debutul bolii şi se manifestă printr-o scădere în frecvenţa şi severitatea chintelor.

Tratamentul cu antibiotice
Antibioticele împotriva acestei afecțiuni pot fi eficace în reducerea severității tusei convulsive atunci când sunt administrate în stadiul precoce al bolii. Terapia cu antibiotice poate reduce riscul de transmitere a bacteriei la alți membri ai famileii, precum și la alte persoane care ar putea veni în contact cu persoana infectată. Din păcate, în cele mai multe cazuri, tusea convulsivă este diagnosticată ulterior, în faza convulsivă (paroxistică) a bolii.
Antibioticele (amplicilina, eritromicina, azitromicina și claritromicina), trebuie abordate doar după un consult al medicului specialist și utilizate conform programului indicat de către acesta, tratamentul întinzându-se pe o durată de minim 8 zile. Antibioticele sunt, de asemenea, administrate preventiv și la persoanele care au venit în contact apropiat cu bolnavi infectați, indiferent de statutul lor de vaccinare.

Măsuri generale de tratament
• Regimul alimentar: prânzuri mici şi repetate. Bolnavul va fi din nou alimentat, în cazul când se produc vărsături imediat după ce a mâncat. La copiii mici care refuză să mănânce se vor administra, prin gavaj, alimente bogate în calorii. În cazurile grave se vor face perfuzii intravenoase cu soluţii glucozate sau clorurate pentru a se asigura cantitatea de lichide necesare. Alimentația va fi formată mai mult din lichide, cu valoare nutritivă mai ridicată. Se vor da mese mai dese, de preferință după accesele de chintă.
• Tusea. Medicamentele sedative şi expectorante nu sunt eficace. Eficacitatea tratamentelor pentru calmarea tusei este foarte redusă. Se mai pot folosi siropuri pentru calmarea tusei, dar se vor evita supradozările și asocierea mai multor medicamente, pentru a nu conduce la deprimarea centrilor respiratori sau inducerea unei stări de somnolență permanentă (în cazul administrării fenobarbitalului). Complicații (pulmonare, cel mai frecvent, și nervoase) sunt grave și se tratează în spital.
•Imunizarea prin vaccinare. Vaccinarea făcută la timp previne îmbolnăvirea de tuse convulsivă şi dă o imunitate durabilă. În ţara noastră vaccinarea anti-pertussis se practică la copiii în vîrstă de 3-9 luni cu trivaccin diftero-tetanic-pertussis (DTP). Revaccinarea se practică după 6-9 luni de la vaccinare, iar revaccinarea a III-a după 18-24 de luni de la prima revaccine, ambele cu trivaccinul diftero-tetanic-pertussis (DTP).
C.R.