Vedeta Enciclopediei “50 de ani de Artă Naivă în România” – Valeria Tofan are un strălucit elev în Gorj!

Despre pictoriţa Valeria Tofan, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, cea mai cunoscută reprezentantă a sexului frumos dintre „naivele” din ţara noastră s-au scris cărţi.

Unele în limba română, dar şi în limbi de circulaţie internaţională, domnia sa fiind atât cea mai valoroasă şi mai prezentă în galerii mondiale de artă naivă din România, Franţa, Germania, Polinia, în aceste zile expune în Danemarca, şi în vreo câteva din Tel Aviv(Israel). Ne mărginim a aminti doar completa şi complexa prezentare din „Personalităţi române şi faptele lor” 1950-2000, apărută la Editura Panfilus, Iaşi – 2008 şi includerea sa la loc de cinste în excelenta „Encilopedie” a criticului de artă Costel Iftinchi, intitulată „50 de ani de Artă Naivă în România”, Editura PIM, Iaşi, 2010. Tot Valeria Tofan este şi profesor coordonator al Cenaclului Naţional de Artă Naivă.

Artist plastic naiv sau clasic?

– Ştiu că aţi fost o talentată studentă a Academiei de Artă „Luceafărul”, secţia pictură, clasa profesorului universitar şi pictorului de mare talent Ion Sălişteanu. De unde vine Valeria Tofan?

– De la ţară, din satul Rânzeşti, judeţul Vaslui. Înaintea studiilor de pictură clasică am luat-o de jos. Cu Şcoala profesională de laboranţi; Liceul teoretic, Şcoala populară de Artă Galaţi(1978) şi abia apoi am îndrăznit să mă perfecţionez şi să studiez cu un profesor celebru. Au scris despre lucrările mele de artă plastică, atât moderne cât şi cele apreciate ca fiind artă naivă, dintre cei mai renumiţi critici de artă români şi străini, ba chiar scriitori şi academicieni. Nu chiar toţi care mi-au promis, dar nu de aprecieri mă plâng eu.

– Dar de ce vă plângeţi?

– De cum ne descurcăm noi de greu şi cum ne socoteşte lumea. Aşa, de pildă, primarul din Rânzeşti are impresia că eu câştig bani mulţi din cărţile cu şi despre mine. Nu ştie, săracul, că şi eu am muncit şi o duc cum pot dintr-o pensie, întrucât am lucrat şi eu în economia naţională, în învăţământ şi că picturile se vând din ce în ce mai greu. Nu are lumea bani. Inclusiv străinătatea ne plăteşte slab ori cu întârziere. Cât despre cărţi, ce să mai vorbesc!

– Păi de ce, tot din cauza crizei?

– Vedeţi dumneavoastră, una sunt cataloagele, ale Galeriilor celebre din lume, de la care ne alegem doar cu onoarea de a fi prezenţi şi eu n-am ratat niciuna dintre marile galerii mondiale. Fie ele din Franţa, Polonia, Israel, Serbia, Germania şi SUA. Lista e lungă, dar ne doare „Enciclopedia” abia apărută la noi acasă…

Este loc pentru toţi!

– Care este situaţia cu minunatul album „50 de ani de Artă naivă în România”?

– Lucrarea a fost lansată în Bucureşti, la Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu” UNESCO şi după o lună la Piteşti – care-i un fel de capitală a Artei naive din România, în cadrul „Salonului Naţional de Artă Naivă” şi după cum aprecia scriitorul Geo Călugăru, deşi albumul este destul de voluminos şi consistent ca mesaj exprimat, nu a putut cuprinde întreaga activitate a pictorilor. Mai ales a celor tineri, Cum ar fi Sali Andreea, din Bucureşti, ori extraordinar de talentatul George Florin Văcaru, din Târgu Jiu, fostul meu elev.

– Ce mai ştiţi despre el?

– Nu prea multe, vă dau adresa şi telefonul lui. Extrem de receptiv şi talentat, el a expus destul de rapid în Saloane naţionale. Graţie talentului său dat de Dumnezeu, nu s-a oprit prea mult la pictura naică şi am aflat că are un har aparte la pictura de Icoane pe lemn.

– Este încă fraged, cum spuneaţi. Îl consideraţi pierdut pentru arta naivă?

– Nici vorbă! Ca stadii ale evoluţiei unui pictor de mare talent – cum este George Văcaru, acum are o etapă de acumulări şi se exprimă cum îi dictează lui harul dumnezeiesc pe care, vă spuneam, îl are incontestabil. Va face pictură pe lemn, de inspiraţie religioasă şi, atunci când Dumnezeu va vrea, George, care nu cred că are mai mult de 17 ani, va mai face şi pictură naivă. Ei bine, în albumul de care vorbeaţi suntem un număr limitat de pictori naivi care ne-am plătit costul piperat al tipăririi. El este inclus în album doar într-o listă de 54 pictori naivi de real talent pentru care ba n-au existat datele necesare, cum se precizează la pagina 689, ba nu au fost banii necesari.

– Cum ar veni, Văcaru este la şi alţii. Avea dreptate poetul Geo Călugăru când constata cu mâhnire că deşi albumul citat – Enciclopedia adică – este un pas mare pentru cunoaşterea artei naive din România în străinătate, tirajul fiind mic…

– Fiind editată într-un număr foarte mic de exemplare – 100!- , datorită costului ridicat pentru tipărire – 180 de lei noi per exemplar, fiecare pictor care a achiziţionat Enciclopedia a u plătit banii plus costul transportului la domiciliu, piperat şi el întrucât lucrarea este grea ca o cărămidă, foarte mulţi nu şi-au permis să achite banii…

După Brâncuşi în sculptură, de ce nu un Văcaru în pictură!

– Evident, se impune făcut ceva. Un proiect, un demers către posibili sponsori. Vorba dumneavoastră „Ar fi păcat să nu conştientizeze acest lucru şi cei care efectiv ar putea asigura prin contribuţia lor bănească editarea unui număr corespunzător de exemplare, după ce în prealabil autorul ar completa şi revizui ediţia. Recentul dialog se doreşte o pledoarie pentru cunoaşterea, promovarea şi impunerea acestui gen de artă în vogă pe plan mondial şi care, desigur, ar duce faima României cât mai sus!

– Cine-mi garantează mie că gorjeanul George Florin Văcaru nu ar putea deveni unul dintre marii pictori ai lumii? Nu doar la pictura naivă, ci şi la pictura cultă sau cea de inspiraţie religioasă! La harul cu care s-a impus şi a expus lucrările sale de până acum, el se anunţă, la frageda lui vârstă, un viitor mare nume al picturii româneşti şi, de ce nu, universale. De pe meleagurile lui Brâncuşi au mai apărut pictori precum Mihail Dan, Vasile şi Constantin Blendea, un Ion Sulea-Gorj, un Vasile Fuiorea. Cine ştie! S-ar putea ca Văcaru să ajungă cel Mare!

Ion Predoşanu