Cei care l-au cunoscut au fost acaparaţi de inteligenţa, verva şi caracterul ce nu l-au părăsit nici în clipele dureroase ale vieţii. Compania i-a fost căutată cu asiduitate pentru că genera o indeviabilă energie pozitivă: în preajma lui te simţeai valorizat, căci importantă nu este durata, ci calitatea timpului petrecut în preajma lui.
Absolvent în 1982 al Facultăţii de Fizică Atomică, specializarea „reactori nucleari“, a fost numit, prin repartiţie guvernamentală, profesor la Şcoala Generală nr. 2 şi la Şcoala Generală nr. 1 Târgu-Jiu. Potrivit mărturiilor colegilor, primele vorbe pe care le-a rostit, după ce s-a prezentat, au fost: „Nu voi rămâne aici!“
Ce l-a menţinut, totuşi, ataşat de catedră, dacă nu pasiunea?
Pe lângă faptul că era un soţ căruia nu i se putea reproşa nimic, mai era şi un părinte afectuos şi responsabil nu numai de soarta propriilor copii, ci şi de a celor care i-au ascultat explicaţiile şi sfaturile şi i-au urmat exemplul în carieră, absolvind şcoli cu prestanţă din ţară şi din afară. Lider înnăscut, din Ioneştii Gorjului, a crescut ajutându-se şi ajutându-i pe cei din preajmă; aceasta era raţiunea existenţei lui şi a demonstrat-o „gândind în fapte“. Din studenţie, ajutându-şi colegii să obţină cazare la cămin, până la sfârşitul existenţei, onorând toate funcţiile care i-au fost încredinţate: director adjunct la Şcoala Generală nr. 2, director la Clubul Elevilor, director adjunct la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“, director adjunct la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ Târgu-Jiu (unde şi-a trăit ultimele izbânzi şi înfrângeri), inspector şcolar general adjunct şi consilier în pragul celui de-al treilea mandat.
Nici oraşul nu i-a rămas indiferent
Nu şi-a dorit foloase personale şi nu a luptat pentru dobândirea lor, trecerea în nefiinţă l-a găsit într-un apartament la etajul al IV-lea al unui bloc de la marginea oraşului, fără vilă, fără limuzină, fără conturi. În schimb, oraşul arată altfel şi datorită lui; atât transformarea centrului oraşului, cât şi fluidizarea traficului, prin crearea sensurilor giratorii, sunt fapte care poartă şi amprenta cetăţeanului cu simţul valorii estetice, dar şi etice, Bebe Antonie, aşa cum îl răsfaţau colegii de breaslă.
De ce a fost aşa de iubit?
De ce pe ultimul drum şi la capelă, unde a fost dus trupul neînsufleţit, s-au perindat generaţii întregi de elevi actuali şi foşti, aşa cum, poate, numai în mărturia lui Eminescu despre „lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul preaiubitului lor învăţător, Aron Pumnul mai găsim?,,Pentru că şi el i-a iubit pe elevi, pe colegi, pe oameni în general, fiind o fire caritabilă şi răzbătătoare, şi pentru că, empatic fiind, nu a judecat niciodată pe nimeni. Şi-a folosit întreaga energie în descoperirea de noi metode de predare, în crearea de culegeri şi softuri educaţionale, în pregătirea olimpicilor.Şi în toate aceste activităţi a fost motivat de pasiune şi profesionalism, care constituie veriga succesului şi a recunoaşterii valorii. Nu a plecat nici din învăţământ, nici din oraşul care l-a adăpostit la pieptul lui pentru o eternitate. Şi nici din memoria elevilor săi: a rămas acelaşi zâmbet care le reaminteşte elevilor, din portretul din laboratorul de fizică, procesele de desăvârşire a miracolelor fizicii: difuzia, gravitaţia şi alte netăgăduite minuni. Toate se întâmplă sub privirea lui limpede de magician!
Prof. Pânișoară (Voicu) Elena – Ștefania – fostă elevă
