Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, pe locul 6 în topul vizibilității online

525

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a reuşit performanţa de a ocupa locul 6, la nivel naţional, în topul vizibilității online realizat de http://www.4icu.org, una dintre cele mai mari organizații cu profil educațional din lume. La nivel mondial, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu se află pe poziţia 1474, în condițiile în care în clasamentul anterior a ocupat poziţia 5569.

Primele universități românești din acest top sunt: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” pe locul 1 (locul 862 în topul mondial), urmată de Universitatea Politehnica din București ( locul 919 în topul mondial), Universitatea din București (locul 929 în topul mondial), Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca (locul 946 în topul mondial) și Academia de Studii Economice din București (locul 1305 în topul mondial).
Dacă luăm în considerare numai universitățile din Europa, nicio universitate din România nu se află în primele 100, acest top fiind condus de University of Oxford (locul 20 în topul mondial) și University of Cambridge (locul 25 în topul mondial).
Clasamentul cuprinde 11606 de universităţi şi colegii din 200 de ţări şi măsoară popularitatea site-urilor pe baza celor mai importante motoare de căutare, primele universități în lume, ca vizibilitate, fiind din Statele Unite ale Americii – Massachusetts Institute of Technology, Universitatea Standford, Universitatea Harvard, Universitatea Berkley California, Cornell University, etc.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here