Unitățile de alimentație publică, în vizorul agenților de la Locală

1108

Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial și Serviciului Ordine Publică Intervenție al Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, alături de persoane din conducerea celor două compartimente, au efectuat verificări la unitățile de alimentație publică și locuri publice de pe raza orașului, cu scopul depistării încălcării normelor legale în vigoare, conform atribuțiilor stabilite în Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare.

Au fost verificate 13 unități de alimentație publică cu privire la respectarea programului de funcționare stabilit, iar conform documentelor întocmite de echipele de control rezultă că agenții economici în cauză au respectat programul de funcționare la momentul controlului.
De asemenea, în atenția polițiștilor locali au fost și sesizările primite din partea cetățenilor referitor la deranjarea liniștii și ordinii publice, în acest sens fiind verificate alte 4 unități de alimentație publică. În timpul controlului, agenții constatatori au depistat în afara barurilor închise, persoane care consumau băuturi alcoolice pe terasele de alimentație publică, cu mențiunea că administratorii societăților în cauză au fost atenționați în privința respectării programului de funcționare și a normelor legale în vigoare. Pentru neregulile constatate la cele 4 unități de alimentație publică urmează aplicarea unui număr de trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 de lei pentru următoarele abateri: nedeținerea avizului/autorizației de funcționare pentru activitatea pe terasa de alimentație publică, nerespectarea programului de funcționare, neprezentarea autorizației/avizului de funcționare pentru desfășurarea serviciilor de piață în terase de alimentație publică. ,,În timpul serviciului de patrulare polițiștii locali au mai depistat persoane fără adăpost, sau care consumau fie băuturi alcoolice pe domeniul public, fie semințe, resturile fiind aruncate la întâmplare. Acestea au fost legitimate și avertizate de către echipele de control pentru nerespectarea normelor în vigoare, iar cele din urmă au fost îndrumate să curețe resturile aruncate, strada și trotuarul fiind curățate în prezența polițiștilor locali. În timpul verificărilor, o persoană a fost sancționată contravențional de polițiștii locali pentru adresarea de expresii și cuvinte jignitoare. Conform documentelor întocmite, polițiștii locali au legitimat în total 21 persoane”, a declarat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu. Echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu vor efectua în continuare astfel de activități, obiectivul prioritar fiind asigurarea unui climat de siguranță a cetățeanului, prevenirea și sancționarea faptelor contravenționale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here