U.M. 0658 Târgu-Jiu, deposedată de o parte din clădiri

2372

Pe agenda şedinţei de Guvern din această săptămână s-a aflat și un proiect de hotărâre prin care U.M. 0658 Târgu-Jiu va trebui să restituie o parte din clădiri, în urma unei hotărâri judecătorești: “Proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – U.M. 0658 Târgu-Jiu, trecerea în domeniul privat al statului a unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – U.M. 0658 Târgu-Jiu în vederea desfiinţării şi scoaterii din inventar a unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – U.M. 0658 Târgu-Jiu, ce face obiectul restituirii conform deciziei instanţei de judecată”.
Cel care a câştigat retrocedarea unui imobil din U.M. 0658 Târgu-Jiu este un cetăţean din Bumbeşti-Jiu, care deja a şi fost pus în posesie. “E vorba de restituirea a 63 de metri pătraţi de teren din cazarma de la Bumbeşti-Jiu. Procedura de restituire a proprietăţii prevede aceste demersuri din partea Guvernului. A fost retrocedat unui singur proprietar. Proprietarul a fost deja pus în posesie în urma unei acţiuni în instanţa în baza Legii 10 de repunere în posesie. Proprietarul domiciliază în Bumbeşti-Jiu, a avut acte de proprietate, iar noi am făcut ce era legal în urma deciziei instanţei de judecată”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here