Turul doi de scrutin, la Colegiul Farmaciştilor Gorj

570

ileana dumitrescuPrimul tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui Colegiului Farmaciştilor Gorj s-a desfăşurat în data de 9 noiembrie. Pentru că prezenţa la urne a fost foarte scăzută, voturile nu au fost validate, impunându-se organizarea turului doi de scrutin. Acesta va avea loc pe 17 noiembrie.

Pentru şefia Colegiului Farmaciştilor Gorj s-au înscris patru candidaţi. Între aceştia nu se regăseşte şi actualul preşedinte, Ileana Dumitrescu, care a anunţat că doreşte să renunţe la funcţia de conducere pe care o deţine de opt ani.

Alegerile care s-au desfăşurat pe 9 noiembrie nu au fost validate din cauza numărului prea mic de votanţi. „Nu s-au prezentat la vot două treimi din totalul membrilor Colegiului, aşa cum prevede legislaţia. Astfel, nu au putu fi validate voturile. Pe 9 noiembrie şi-au exprimat votul doar jumătate dintre cei care ar fi trebuit să voteze pentru ca alegerile să fie validate, adică s-au prezentat doar jumătate din cele două treimi”, a explicat Ileana Dumitrescu, preşedinte Colegiul Farmaciştilor Gorj.

Al doilea tur are loc pe 17 noiembrie

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor se alege prin vot secret. La vot ar fi trebuit să fie prezenţi majoritatea farmaciştilor; în urma exprimării votului, câştigător ar fi fost candidatul care ar fi strâns 50+1 voturi din totalul membrilor Colegiului Farmaciştilor Gorj. La această oră sunt 158 de membri înscrişi în acest colegiu. „Pentru că nu s-au putut valida alegerile din 9 noiembrie, se organizează turul doi, care va fi pe 17 noiembrie. Atunci nu mai contează câţi votează. Câştigător va fi cel care acumulează cele mai multe voturi din totalul voturilor exprimate”, a menţionat Ileana Dumitrescu, preşedinte Colegiul Farmaciştilor Gorj.

Un mandat la conducerea Colegiului Farmaciştilor are o durată de patru ani de zile.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here