Același CD Aricescu se va strădui a găsi un pictor talentat care să poată exprima cât mai sugestiv trăsăturile lui Tudor Vladimireescu – eroul dedicat luptei pentru afirmarea idealurilor de neatârnare şi dreptate socială a poporului român, pentru care și-a jertfit viața. Acest desiderat va fi împlinit, cu brio, de către pictorul Theodor Aman. Pentru reușită, a examinat cu atenție portretele lui Tudor, care existau la biserica de la Prejna și mânăstirea Polovragi. Așa cum menţionează I Dârzeanu în „Revoluţiunea de la 1821”, ocârmuitorii ţării de atunci au trimis o Notă către Agenţia Austriacă în care făceau cunoscut că Tudor Vladimirescu ieşind din Mânăstirea Tismana „s-au coborît la satul Padeş din plaiul Cloşanilor, judeţul Mehedinţi, unde chemând pe căpitanul Gârbea, ce(pe care) îl avea vechil de vătaf, … au strâns pe toţi pandurii ce era în plai şezători de i-au împreunat cu dânsul, făgăduindu-le leafă şi solobozenie”. La Padeş s-au strâns 600 de panduri. Alt centru în care s-au strâns mulţi panduri a fost şi Podul Grosului din judeţul Mehedinţi, sub conducerea căpitanului Simion Mehedinţeanul, care au făcut joncţiunea cu adunarea lui Tudor la sfârşitul lunii ianuarie. Consulul austriac Fleischhackl îi comunica ministrului de Externe, devenit cancelar al Austriei în 1821, prinţul Metternich, mai întâi în raportul său din 28 ianuarie/9 februarie, despre Tudor Vladimirescu, „Omul acesta îndrăzneţ este foarte preţuit şi iubit de panduri, al căror număr se ridică la câteva mii, în cele cinci judeţe oltene” şi că intenţia lui Tudor e de a elibera pandurimea de povara impozitelor la care a fost impusă de către răposatul principe(e vorba de Alexandru Şuţu care murise de curând), în ciuda privilegiilor ei şi a constituţiei ţării, şi să pună capăt stoarcerilor efectuate de ispravnici”. Apoi, în 5/17 februarie, îi comunică: Slugerul Tudor înaintează mereu, iar „ţărănimea îl întâmpină pretutindeni ca pe un mântuitor şi un zeu ocrotitor”. Numărul partizanilor săi creşte în fiecare zi. „El linişteşte norodul, făgăduindu-i că-l va scăpa de apăsarea tiranilor săi, boierii, şi că în viitor nu se vor mai percepe biruri”.
În februarie același an, Tudor a prezentat ,,Cererile norodului românesc”, iar în martie s-a adresat Divanului țării. Cerea ca dregătoriile țării, atât în aparatul de stat, cât și în cel bisericesc, să nu se mai vândă, ci să se obțină pe merit, să fie reglementate dările la patru pe an și să fie plătite la trei luni; să se desființeze taxele pentru a fi înlesnit comerțul și multe altele. Metehnele arătate de Tudor, la acea vreme, continuă și astăzi. Oare să fie păcat perpetuu românesc ?
Iată celebra afirmație cu privire la neamul boieresc: „pre semne, dumneata pre norod, cu al cărui sânge s-a hrănit și s-a poleit tot neamul boieresc și numai pre jefuitori îi numești patrie (…) Dar, cum nu socotiți dumneavoastră că patria să cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor”.
Tudor Vladimirescu ura lăcomia spunând: ,,Eu sunt un adevărat fiu al Patriei, care din tinerețea mea, i-am făcut multe și folositoare slujbe; însă că n-am dobândit alt folos fără decât iubire și jertfire de la norod, iar din partea boierilor nu mi-a fost cu putință a dobândi cât de mic folos”(…) numai din preteșugul lor pentru străini sunt nărăviți a prăpădi țara..”
,,Nici o pravilă nu opreşte pre om de a întâmpina răul cu rău. Şarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşte, ca să-ţi aperi viaţa, care de multe ori ni să primejduieşte din muşcătura sa. Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până să le fim robi?’’.Tudor Vladimirescu era un adevărat creștin și afirma: ,,Dacă răul nu este primit lui Dumnăzău, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnăzău. Că bun este Dumnăzău şi ca să ne asemănăm lui trebuie să facem bine”.
Credinţa în Cel de Sus este caracteristică ţăranului român şi Tudor, convins de justeţea faptei sale, nu ezită să-şi justifice acţiunea prin învăţăturile biblice pentru a-i convinge pe cei care ezită de a veni sub steagul său: „Veniţi dar fraţilor cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine. Şi ca să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni’’. M-au impresionat versurile unui cântec popular cules din zona noastră a Gorjului:
,,Tudorel din Vladimir
Of, of, of, of , of !
Tudorel din Vladimir,
Ia mai caută-n chimir
Şi mai dăm-i un ban de bir
Şi mai dă-mi doi bani mărunţi
Să-mi iau puşcă şi căluţ
Şi mai dă-mi doi bani mai mici
Pentr-o ceată de voinici.
Of, of, of, of , of!
Ia-mă slugă la pistoale
Că sunt cu mâinile goale
Of, of, of, of , of!
Şi am să te slujesc eu bine
Cu zece fârtaţi ca mine,
Că venim ca fraţi de cruce,
Să ne duci unde te-ai duce,
Să ne duci unde te duci
Printre cete de haiduci.
Du-ne Tudore –n Cloşani
Şi ne scapă de duşmani
Şi ne du din plai în plai,
Să scăpăm de chin şi vai.
Să scapi ţara de ciocoi
Şi haiducii de nevoi.
Of, of, of, of , of!
Trec, pe drumuri, prin păduri,
Cete, cete, de panduri,
Of, of, of, of , of!
Trec tinerii pe picioare
Şi voinicii trec călare
Şi trec şi bătrâni cărunţi
Tudorel aşteaptă –n munţi
Trec pe Jiu şi trec pe Motru,
De-au umplut şi văi şi codru.
Of, of, of, of , of!
Tudorele, un-te duci,
Fără pază de haiduci?
Tudorele, unde pleci?
Singur noaptea pe poteci,
Cu sprâncenele –ncruntate,
Cu pistoalele –ncărcate?
Tudorele, Tudorele,
Of, of, of, of , of!
Tudorele, nu pleca,
Să nu plângă maică-ta.
C-a avut un vis de noapte,
Către moarte jumătate
Ş-un semn în miez de zi
Tot aşteaptă, nu mai vii.
Of, of, of, of , of!
Tudorele, frăţioare
Murişi fără lumânare
Şi fără fum de tămâie,
Numai nume să-ţi rămâie,
Să ţi-l plângă plâns de foc,
Maica ta fără noroc.
Şi să-l strige, prin păduri,
Căpitanii de panduri
Şi să-l cânte veci de veci
Toţi voinicii pe poteci”.
După cum se știe, Imperiul Otoman dorea să înăbușe mișcarea lui Tudor, ajunsă la București, dar din dorița de a nu fi distrus orașul, el s-a retras spre Pitești. Aici i-a fost întinsă cursa de către conducătorul Eteriei grecești, Alexandru Ipsilanti, la care și-au dat concursul și unii trădători. Unde este un Isus trebuie să apară și un Iuda.
Probabil că, lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei grecești, nu i-a convenit că Tudor nu a vrut să i se subordoneze, nu a vrut ca fanarioții săi să-și piardă privilegiile ce le aveau în Țara Românească, deși se dădea mare că s-a ridicat împotriva dominației turcești. Ne dăm seama și din conținutul relatării italiene „Gazetta Piemontese” din 19 iunie 1821, care face referiri ample şi foarte tranşante la adresa scopurilor celor două revoluţii. Astfel „primele mişcări au fost începute de Teodoro în Mica Valahie. Ele erau îndreptate împotriva grecilor şi în mod precis împotriva fanarioţilor. (…) Plângerile acelui popor nu sunt împotriva turcilor, ci împotriva principilor greci care guvernează şi îi persecută după bunul lor plac(…) pentru a-şi satisface propria lăcomie precum şi a clienţilor lor.”. A doua revoluție se referă la cea a Eteriei condusă de Ipsilanti, pornită din Moldova.
Persecuția uneltelor grecești dăinuia cu mai bine de două secole în urmă. Un precursor al lui Tudor Vladimirescu, care s-a răsculat împotriva lăcomiei grecești a fost și marele paharnic Lupu Mehedințeanu, împreună cu Buzdugan, despre care lacomi, Mitropolitul Mateiu al Mirelor, egumen la Mânăstirea Dealu, a relatat în mod obiectiv. Iată ce spunea despre acești jefuitori, după uciderea unor slujbași greci: ,,dar voi boieri greci, câți vă aflați la curte și câți vă negustoriți, luați aminte și vă feriți de nedreptate; nu supărați pe români prin nesaturata voastră lăcomie; nu sugeți pe săracul, că Dumnezeu e în ceruri și ochiul său deschis asupra voastră, nu vă bucurați la strânsurica românului, că Dumnezeu are ochi mulți și nedreptatea nu poate scăpa nepedepsită. Cred că tiraniți pe bieții români și nesăturata voastră lăcomie îi face de au ură neîmpăcată pe greci și nu pot să-i vadă nici zugrăviți, voi tratați pe oameni ca pe un câine; de n-ar avea drept n-ar striga”. Matei al Mirelor îi mustra și pe români, îndemnându-i să nu-i desprețuiască pe greci, că au dat lumii filozofia, literele, artele și teologia….Totodată, urmașului lui Iliaș(octombrie 1616 – iunie 1618) la domnie îi spune următoarele. „Să faci un lucru prea luminate Doamne; administrează bine țara ta și poruncește servitorilor tăi să nu despoaie pe săraci cu ienicerii, căci nu mai e îndoială, că țara ta se depopulează de multă greutate, de nedreptatea ce ciocoii fac pe aici prin provincie. Când îi trimiți undeva prin țară pârlesc și ard pe țărani ca în flăcările focului…., bieții tăi supuși nemaiputând răbda crudele nedreptăți, grelele dări ce li se cer necontenit, își lasă căminurile, fug și umplu marginile Ardealului. Fă bine prea luminate Doamne și-i scapă de ciocoi”. Lupu Mehedințeanu și Buzdugan, prin trădare, în timpul domniei lui Gavril Movilă(1618 – 1620), au fost trași în țeapă și li s-au tăiat capetele în Durostor Silistra de astăzi, în anul 1618. În magistrala lucrare ,,GRNEALOGII INCOMPLETE” – Mărturii, KARTA-GRAFIC, 2020, pag.43, gorjeanul nostru, D-L INGINER DR. GHEORGHE BULIGA, descendent al lui Lupu Mehedințeanu (după multe generații), concluzionează: ,,Iată cum și-a sfârșit viața Lupu Mehedințeanu care a făcut prima mișcare națională contra domnilor grecizați și a grecilor, stăpâni pe întreaga viață a țării; mișcare care, nu s-a terminat decât peste 200 de ani cu moartea tragică a lui Tudor Vladimirescu. Și ce asemănare între Tudor și Lupu. Lupu moare cu iubitul său Buzdugan prin trădare. Tudor de asemenea și nu scapă nici iubitul său prieten D. GÂRBEA din satul meu natal Gârbovățul de jos. Tudor a gospodărit împreună cu Tudor moșia Glogoveanului de la Glogova și când Tudor a ajuns vătaf al plaiului Cloșani(județul Mehedinți), Gârbea e pomojnicul lui…După uciderea lui Tudor și risipirea pandurilor, Gârbea se retrage la casele lui din Gârboveț. De aci e luat de turci împreună cu nevasta și două fete, pe care le avea în serviciu și duși la Cerneți. Din Cerneți Gârbea e dus la Vidin și tras în țeapă, iar nevestei și servitoarelor le dau drumul…”
Presa străină, în special cea italiană va relata pe larg sfârşitul lui Tudor Vladimirescu. Astfel, în „Gazetta Piemontese” se relata: „Un martor ocular raportează că Tudor, la puţin timp după sosirea lui la Piteşti a fost luat de un căpitan de cavalerie din rândurile rebelilor şi condus în lanţuri în cartierul general al lui Ipsilanti de la Târgovişte”. La 27 iunie ştirea era deja cunoscută la Viena de unde Rossi, ministrul piemontez de acolo, scria şi el că: „Înainte de a părăsi oraşul Târgovişte, acest general(Ipsilanti) a dat dispoziţie în 7 iunie să fie împuşcat Tudor Vladimirescu, arestat mai înainte din ordinul său.”
Și „L* Osservatore triestino” din 30 iunie menţiona că: „Faimosul conducător rebel Teodoro (…) a fost surprins din ordinul lui Ipsilanti la Ploieşti şi dus prizonier la Târgovişte, a fost judecat de un tribunal de urgenţă pe 7 iunie şi condamnat la moarte. Îndoielnică însă această judecare la care nici nu aveau dreptul, Tudor nefiind omul lor. Acelaşi lucru era relatat la 7 iulie şi de „Gazetta Piemontese”, iar patru zile mai târziu, tot aici se publicau informaţii preluate din câteva scrisori sosite din Braşov şi care asigurau „că principele Ipsilanti l-a ucis pe Teodoro îndată ce a ajuns la Târgovişte, unde cartierul general al Prinţului se găsea încă din ziua de 6”.Presa românească era inexistentă pe atunci ca să relateze evenimentele, primele ziare apărând pe la 1829. Pe oricare român îl impresionează demnitatea lui Tudor Vladimirescu în fața ucigașilor săi, în blestemata localitate Târgoviște, adevărată demnitate de român: „sufletul meu presimte ceva rău, care mi se va întâmpla, sângele meu să fie asupra voastră și asupra copiilor voștri”. Lui Iordache Olimpiotul și eteriștilor care-l arestaseră, Tudor le-a spus: „vreți să mă omorâți? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămașa morții. Turcii sunt în țară, dar nu sunteți în stare și nu veți fi niciodată a vă bate cu dânșii cu isprava (.) voi oamenii fără căpătâi și străini cu totul de această țară.”Chiriac Popescu, unul dintre cei implicaţi în uciderea lui Tudor Vladimirescu, afirma după o perioadă de timp, că a fost „om al războiului, îndrăzneţ şi tot foc, puţin la vorbă şi voinic la inimă şi la suflet, nelenevos, cu multă minte sănătoasă şi curajos”.Ştefan Scarlat Dăscălescu, secretar al caimacamului Craiovei, spunea: „Cine ştie ce ar fi fost într-o altă epocă cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit(…). Cromwell al ţării noastre”.
Jurist, ION M UNGUREANU
