Trei morţi şi un rănit în urma unui accident produs în Novaci

1713

Trei bărbați au murit, iar altul a ajuns în stare gravă la spital, ieri dimineață, după ce mașina în care se aflau a căzut în gol cinci metri, de pe un pod din Novaci. Primele verificări au arătat că cele patru persoane din județul Vâlcea intenționau să meargă la Rânca, însă ar fi greșit drumul. ,,Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, prin apelul 112, despre faptul că, pe strada Valea Gilortului, din orașul Novaci, ar fi avut loc un accident de circulație soldat cu victime. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, formată din polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj și din cadrul Poliției Orașului Novaci, care au efectuat cercetarea locului faptei.
Totodată, la fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Gorj, pentru scoaterea persoanelor din autoturism, precum și mai multe ambulanțe pentru acordarea de îngrijiri medicale victimelor. Cu această ocazie s-a stabilit că un bărbat de 51 de ani, din comuna Ionești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Gilortului, din orașul Novaci, la trecerea pe un pod peste râul Gilort, a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a plonjat în albia râului Gilort, căzând de pe pod de la o înălțime de aproximativ cinci metri, autoturismul aterizând pe plafon.
În urma impactului, persoanele aflate în autoturism au rămas încarcerate, după scoaterea acestora stabilindu-se că doi bărbați, de 39, respectiv 43 de ani, din Stoilești, județul Vâlcea, precum și conducătorul autoturismului sunt decedați. Totodată, din autoturism a mai fost scoasă o persoană inconștientă, care, după ce a fost stabilizată, a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșitii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul de 49 de ani, din Stoilești, care a fost rănit grav, a fost preluat de un elicopter SMURD, de pe stadionul din Novaci, fiind transportat la un alt spital din țară. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, la locul accidentului au ajuns două autospeciale pentru descarcerare, o ambarcațiune de salvare și un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj și trei ambulanțe din cadrul SAJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here