Trei drumuri și o gospodărie, în pericol! Alunecări de teren la Turcinești și Roșia de Amaradia

381

Comunele Turcineşti şi Roşia de Amaradia au fost afectate de alunecări de teren produse în urma precipitaţiilor şi a încălzirii vremii. În comuna aflată în vecinătatea municipiului Târgu-Jiu, Turcinești, a fost afectat drumul comunal 148 Cartiu-Horezu, unde s-a format o groapă adâncă de aproximativ 20-30 de metri, fiind afectat terasamentul. Zona a fost marcată corespunzător, iar circulaţia rutieră a fost restricţionată la o singură bandă.

“Din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă şi din cauza faptului că s-a topit zăpada, s-au produs alunecări de teren, două comune ne-au comunicat că au probleme. La Turcineşti, domnul primar, printr-o adresă, ne-a transmis că este vorba despre o alunecare de teren şi distrugerea structurii de rezistenţă a unui drum comunal, susţine dumnealui că situaţia a fost agravată de precipitaţiile abundente şi topirea zăpezii în ultimele zile. Acolo este o problemă mai veche, de cinci ani ne comunică faptul că sunt probleme, noi în fiecare an facem un proiect de hotărâre, care trece prin Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi trimitem la Guvern, însă din păcate pentru Turcineşti nu au venit niciodată bani”, anunță Prefectura Gorj. În comuna Roşia de Amaradia sunt afectate două drumuri, unul judeţean şi unul sătesc, fiind pusă în pericol şi o gospodărie. “La Roşia de Amaradia, domnul primar ne-a trimis în această dimineaţă o adresă prin care ne-a comunicat că în satul Roşia de Amaradia, pe drumul judeţean 675C s-a produs o surpare a părţii carosabile pe una din benzi, pe o lungime de circa 8 metri, banda devenind impracticabilă circulaţiei în zona respectivă. De asemenea, pe drumul sătesc 26, din cauza unei alunecări prin scufundare, pe o lungime de circa 6 metri, drumul este secţionat. Există pericolul ca suprafaţa de circa 2 hectare de teren aflate în aval de porţiune de drum în cauză să alunece înspre o gospodărie”, a spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu. În cele două localități se vor deplasa comisii mixte care vor analiza situaţia.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here