Trei afgani, găsiți într-un TIR care descărca marfa la Dedeman, în Târgu-Jiu

1780

Trei cetățeni din Afganistan  au fost prinşi, astăzi, ascunşi într-un TIR, care aducea marfă la magazinul Dedeman, din Târgu-Jiu. Aceștia urmează să fie audiaţi cu ajutorul unui translator. Surse spun că șoferul a declarat că nu știa că cele trei persoane se află în autocamion. ”În aceasta după-amiază, trei cetățeni afgani au fost descoperiți într-un TIR înmatriculat în Serbia și condus de un cetățean sârb, care descărca marfă la un magazin de materiale de construcții. Cercetările au fost preluate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și de Biroul pentru Imigrări al județului Gorj”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here