Transalpina se deschide la vară

672

Drumarii anunţă că Transalpina va rămâne închisă circulaţiei rutiere cel puţin până la jumătatea lunii iunie. Stratul imens de zăpadă de pe carosabil face imposibilă intervenția utilajelor de deszăpezire. Pe alocuri, stratul de zăpadă ajunge chiar și la zece metri.

Reuniți la Rânca pentru un exercițiu organizat de ISU Gorj, drumarii și prefectul Ciprian Florescu au discutat și despre redeschiderea DN 67 C- Transalpina. Astfel, prima inspecţie în zonă se va face abia după sărbătorile pascale, după cum a confirmat Bogdan Bratu, directorul general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri și Poduri Craiova: „Ne este imposibil să intervenim acum. Am putea să provocăm avalanșe dacă intrăm acum cu autoșenilata. Vom încerca să inspectăm drumul după sărbătorile pascale. Să sperăm că nu va mai ninge mult, deși prognoza anunţă că vor mai fi ninsori în următoarea perioadă. Stratul de zăpadă este mare. Sunt zone unde nămeţii sunt chiar și de zece metri”.
Anul trecut, Transalpina a fost deschisă în cursul lunii mai. „Dacă anul trecut a fost mai puţină zăpadă, acum vorbim de alte date. Această iarnă târzie a adus mai multă zăpadă la munte. Vom inspecta zona noastră când se va putea, apoi vom discuta și cu ceilalţi prefecţi ai judeţelor traversate de Transalpina pentru a dispune următoarele măsuri. Transalpina rămâne acum închisă pentru că zăpada este foarte mare”, a menționat prefectul judeţului Gorj, Ciprian Florescu.
Transalpina a fost închisă pe 23 octombrie din cauza zăpezii și urma să fie deschisă la sfârșitul lunii mai, însă drumarii preconizează că mai devreme de 15 iunie nu se va putea circula pe cel mai înalt drum din România.
Turiștii pot ajunge în stațiunea Rânca pe DN 67 C, urcând din orașul Novaci. Potrivit CNADNR, DN67C este închis între Rânca (județul Gorj) şi Șugag (județul Alba), între kilometrii 35 și 79, în perioada în care Transalpina este închisă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here