Tentativă de fraudă la Bacalaureat: Doi elevi, eliminați din examen, după ce le-a sunat telefonul

495

Aproape trei mii de elevi din județul Gorj au susținut, ieri, prima probă scrisă a bacalaureatului, la limba şi literatura română. Examenul s-a desfășurat în cele zece centre din județ, majoritatea fiind amenajate în Târgu-Jiu. La Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, liceenii au ieșit din săli cu zâmbetul pe buze. “Sunt mulțumită de subiecte. Sper să iau cel puțin 9 și să merg la facultate, la Timișoara. Nu mă așteptam să fie atât de ușor. Emoții au fost, dar au trecut după ce am văzut subiectele”, a declarat, după examen, unul dintre candidați. În total, 3073 de elevi au fost înscriși, iar 2924 dintre ei au fost prezenți la prima probă scrisă, ceilalți 149 fiind absenți.

Îmbrăcată sexy la examenul de maturitate
Dacă la probele orale, elevii au grijă să își aleagă ținutele cu care se prezintă în fața profesorilor la examenul de bacalaureat, ieri, la prima probă scrisă, nu au mai ținut cont de acest lucru. Unii dintre cei care au susținut examenul la unul dintre cele mai bune licee din Târgu-Jiu, Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, s-au îmbrăcat ca pentru o plimbare. De departe însă, Aida, o absolventă a Liceului cu Program Sportiv a atras toate privirile cu ținuta ei, care s-ar putea să nu fie tocmai pe gustul examinatorilor. Aceasta nu a considerat însă că hainele ei sunt sexy. “Cred că sunt îmbrăcată ok, din punctul meu de vedere. A fost foarte ușor examenul de astăzi. Am primit caracterizarea unui personaj dintr-un roman studiat, de Liviu Rebreanu sau Ioan Slavici. Mi s-a părut foarte ușor. M-am pregătit în jur de două luni și jumătate. Vreau să dau la Penitenciar pentru că asta îmi doresc și îmi place mult”, a spus aceasta, lăsând să se vadă tatuajul de pe mână și ceasul de firmă.

Tentativă de fraudă
Nu au lipsit nici incidentele la Bacalaureat. Doi elevi din Gorj, unul din Târgu-Jiu și celălalt din Motru, au fost eliminați din examen, pentru tentativă de fraudă, după ce au intrat în centrele de examen cu telefoanele mobile. “Avem un eliminat la Motru, la Centrul de Examen Colegiul Tehnic Motru, pentru tentativă de fraudă. A fost găsit cu telefonul asupra lui. O situație asemănătoare a fost înregistrată și la Târgu-Jiu, la Colegiul Tehnic «Ion Mincu». Informația care a ajuns la Comisia Județeană este că a fost descoperit cu un telefon asupra lui, fiecare candidat. Probabil, telefonul a sunat, nu prin percheziționare, noi nu am făcut percheziții. Nu mai pot susține examenul timp de două sesiuni”, a precizat pentru Gorjeanul, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Absolvenţii de liceu de la profilul uman au avut de prezentat, la partea a treia a examenului la limba română, relaţia dintre două personaje dintr-o operă scrisă de Marin Preda. Mulți dintre elevi au ales romanul “Moromeții”. La primul subiect au fost nouă cerinţe, la un fragment dintr-o poezie scrisă de Ion Vinea, iar la a doua parte, elevii au avut de redactat un text argumentativ în care să explice utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică.
Absolvenţii de liceu de la profilul real au avut de rezolvat nouă cerinţe formulate pe baza unui fragment din poezia “Alt cântec”, scrisă de Adrian Maniu. Un alt subiect a fost caracterizarea unui personaj dintr-un text narativ al lui Liviu Rebreanu sau Ioan Slavici și un text argumentativ despre rolul comunicării într-o echipă.
Astăzi, va avea loc loc proba la limba şi literatura maternă, iar miercuri va fi susținută proba de profil, matematică sau istorie. Vineri, liceenii vor da examen la o disciplină la alegere, în funcţie de specializare sau profil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here