Telemunca va fi reglementată prin lege

1299
Munca de acasă va deveni mai eficientă ca urmare a unui act normativ ce reglementează digitalizarea relațiilor de serviciu, anunță ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Va fi introdusă semnătura electronică pentru semnarea contractelor de muncă, iar angajatorii vor scăpa de unele obligații.
„După consultări cu sindicatele și patronatele, după discuții cu antreprenori din București și din țară am luat decizia de a face un pas major în ce privește digitalizarea relațiilor de muncă și, implicit, simplificarea derulării acestora. Am finalizat actul normativ prin care, pentru prima dată în România:• se va putea folosi semnătura electronică atât la semnarea cât și la modificarea sau încetarea Contractului Individual de Muncă;

• se va putea folosi semnătura electronică la instructajul SSM inclusiv în cazul telemuncii;

• documentele se vor putea păstra în arhivă electronică;

• activitatea telesariatului, care nu va mai fi obligat să menționeze locul în care prestează activitatea, se va putea verifica prin mijloace electronice;

• telesalariatul își va putea folosi propriul laptop/echipament pentru desfășurarea muncii, prin acordul părților;

• angajatorul nu va mai fi obligat să răspundă pentru condițiile de muncă alese de către telesalariat.

Cred că astfel de măsuri salvează timpul cetățenilor, reduc birocrația și sporesc încrederea în sistemul public”, a anunțat ministrul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here