Târgujienii datornici, cu plăţile la ghişee

340

casierie facuta de mineÎn această perioadă, ghişeele Direcţiei Publice de Venituri Târgu-Jiu au fost luate cu asalt de sutele de târgujieni datornici la plata impozitului pe anul 2010.

„În prima săptămână a noului an nu ne ocupăm decât de recuperarea datoriilor care a mers foarte bine în primele două zile. Datornicii au venit la noi pentru a-şi achita impozitele la clădiri, terenuri şi mijloace de transport pe anul 2010”, a declarat Mariana Budulan, şefa Direcţiei Publice de Venituri Târgu-Jiu. Aceasta a precizat că la sfârşitul acestei săptămâni va putea declara închis anul fiscal 2010, fiind încasate până la 88% din impozitele pe anul trecut.

Astfel, târgujienii, contribuabili persoane fizice şi juridice pot veni de săptămâna viitoare la sediile Direcţiei pentru a-şi achita dările la stat pe anul în curs. „Nu credem că vor fi cozi deoarece avem mai multe sedii, ghişee, şi unora le este de ajutor şi plata online”, a mai spus Budulan.

Şefa Direcţiei Publice de Venituri a adăugat că şi în acest an, contribuabilii din Târgu-Jiu îşi pot plăti integral dările către stat până în ultima zi a lunii martie, adică 31 martie, beneficiind astfel de o bonificaţie de 10%. De această reducere pot beneficia atât persoanele juridice cât şi cele fizice. Dacă termenul de 31 martie este depăşit, târgujienii îşi plătesc taxele şi impozitele fără bonificaţie.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here