Tâlhar reţinut de poliţişti

352

Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce, împreună cu un adolescent de 15 ani, au tâlhărit sub ameninţarea unui cuţit o gestionară de la o sală de jocuri mecanice din Târgu-Jiu. Cei doi tineri sunt suspecţi în cazul mai multor furturi comise pe raza municipiului Târgu-Jiu.

În urma investigaţiilor efectuate şi activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, au identificat doi tineri de 19, respectiv 15 ani, suspectaţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. „Fapta a fost comisă în noaptea de 01/02.04.2014, în Târgu-Jiu. La această dată, cei doi, prin ameninţarea cu un obiect tăietor, au deposedat gestionara de la o sală de jocuri mecanice, din zona Autogării Târgu-Jiu, de suma de 100 de lei”, a precizat Florin Roşca, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.  Urmare a probatoriului administrat, faţă de tânărul de 19 ani s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. De asemenea, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, cei doi tineri fiind bănuiţi şi de comiterea mai multor furturi de la societăţi comerciale de pe raza municipiului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here