Circa 9.000 de puieți au fost plantați, ieri, pe raza localității Negomir în vederea prevenirii alunecărilor de teren din acea zonă. Acțiunea a fost una care a adunat sute de voluntari din județul Gorj.
În luna martie, inițiativa națională pe bază de voluntariat “Plantăm fapte bune în România” a deschis seria acţiunilor de primăvară la nivel național. Aproximativ 300 de voluntari, adolescenți și adulți, au participat, ieri, la plantarea a 9.000 de puieți de cer și salcâm, pe o suprafață de 1,8 ha, teren neproductiv și cu pericol de alunecare, aparținând Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Negomir. „Voluntariatul nu e un moft, e o necesitate. Într-o lume în care valorile materiale au ajuns să fie mai importante decât toate celelalte, e nevoie și de oameni care să gândească astfel, mai ales când vine vorba de a sprijini cauza Aurului Verde și de a contribui la împiedicarea alunecărilor de teren dintr-o comunitate a județului tău. Ne așteptăm așadar, ca în spiritul faptelor bune, solidaritatea umană şi dragostea pentru natură să-și dea mâna în 7 aprilie 2019, și să plantăm cu drag și spor, în localitatea Negomir”, declara cu câteva zile înaintea derulării acțiunii, Elena Sîrbu, coordonator județean Gorj. Echipa organizatorică a pus la dispoziţia voluntarilor materialul săditor, mănuși de protecție, unelte, transport cu autocarul/microbuz în limita locurilor disponibile pentru voluntarii înscriși pe liste, apă, cafea, ceai, sandwich-uri, serviciu de prim ajutor și toalete. Participarea la acțiunile de împădurire poate fi recunoscută, la cererea voluntarului, prin certificatul Green Endorsement, recunoscut în CV de peste 30 de companii de renume sau un certificat de participare din partea Asociației Team for Next Generation, organizator local, Gorj.
I.M.