Am plecat din Sântana pentru a evada o perioadă din atmosfera locală, fiind însoțit de aura mea. Ni s-a alăturat Toni, care s-a destăinuit: „Mi-am încărcat bateriile cu aerul curat de pe pârtiile de schi din România și acum, profesore, voi merge în America”. Totul s-a petrecut așa de repede, încât n-am observat că a dispărut pe neașteptate de lângă noi. I-am făcut bezele și i-am urat drum bun și clipe frumoase. Am continuat drumul, trimițând aura în satul natal Piscoiu pentru a afla ce mai este nou, apoi ne-am îndreptat spre împrejurimile satului gorjean Hobița, pe valea râului Bistricioara din nordul satului Boroșteni-Gorj.
Acolo, pe fațada muntelui, într-o piramidă tridimensională, există un portal interdimensional stelar prin care, dacă ești pregătit, pătrunzi într-o altă dimensiune a timpului.
Acest tip de portal a fost cunoscut de Constantin Brâncuși și folosit permanent în sculpturile sale. Ne-am trezit la Paris, în Grădina Luxemburg, într-o zi toridă de iulie.
Un palat superb, un lac și o grădină cum numai în visele frumoase poți vedea și o fântână cu lei din care curge apă limpede, formând o minicascadă.
După ce ne-am răcorit sufletul și ne-am potolit setea cu o apă rece, am plecat pe jos prin oraș, simțindu-mi aura lângă mine. Traversând câteva străzi, am ajuns la cimitirul din Montparnasse, care era împrejmuit cu niște ziduri înalte, cenușii, îmbrăcate din loc în loc cu verdeață. Ne-a întâmpinat portarul, care, într-o franceză literară, ne-a atenționat că înăuntru trebuie să fie liniște pentru a nu-i deranja de la somnul de veci pe cei care locuiau acolo. Atitudinea sa prietenoasă a depășit cu mult granița unui gest protocolar. De fapt, eu și aura mea căutam scriitorii români care erau îngropați în cimitir, departe de țară, departe de moșii și strămoșii lor, de părinți și prieteni. Nici n-am făcut câțiva pași pe arondismentele aranjate ca o tablă de șah, de o parte și de alta fiind morminte bine îngrijite, cavouri de toate dimensiunile, că am și fost întâmpinați de sufletul mitropolitului Visarion Puiu, care ne-a arătat casa lui de veci. Pe crucea mormântului sunt încrustate următoarele cuvinte: „Mitropolitul Visarion Puiu, 27.02.1879-10.08.1964, fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală”. – „La râul Vavilonului, acolo am șezut și am plâns…”
Am plecat să-l căutăm acasă pe dramaturgul Eugen Ionescu, dar Rodica Ionescu, soția sa, ne-a spus că maestrul nu este acasă, a plecat la sala de festivități a cimitirului pentru a aranja Scaunele pentru o Lecție la care participau români, Emil Cioran, Tristan Tzara, Clara Haskil, Alexandre Istrati, dar și francezi. Din clapele pianului Clarei Haskil se auzea o melodie funebră care le era cunoscută participanților.
Emil Cioran citea cu patos Scrisori către cei de-acasă, fiind ascultat cu atenție de cei prezenți. Părintele Visarion a spus o rugăciune și a urat participanților clipe plăcute în continuare, marcate de harul lui Dumnezeu. Brâncuși a adus într-o paporniță câteva sculpturi (Cumințenia pământului, Pasărea măiastră, Sărutul etc), o copie din ultima fiind vândută pentru a fi ridicată pe mormântul Tatianei Rachevskaia, o rusoaică tânără și frumoasă, dar care s-a spânzurat în floarea vârstei.
Cu neica Costache de la Hobița au venit și pictorii Natalia Dumitrescu (pictor avangardist în direcția abstracțiunii lirice) și soțul ei Alexandru Istrati. Aceștia se lamentau că sunt cam înghesuiți în locuința lor (Brâncuși, cei doi și mama lui Alexandru).
Brâncuși era puțin agitat pentru că în 1956 a vrut să doneze statului român lucrările din atelierul său din Paris, 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi o serie de piese de mobilier, dar Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mihail Sadoveanu și membrii Academiei Române de atunci au refuzat propunerea argumentând că sculpturile sunt fără valoare („Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit”, „Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”).
Pe catedră, Tristan Tzara a scris pe niște bilețele, care miroseau a tămâie, cuvinte, le-a amestecat ca la cărțile de joc, apoi, extrăgându-le, a format versuri apreciate de câțiva dadaiști din grupul participanților.
Brâncuși a povestit cu emoție, fără să dea amănunte (discreția îl caracteriza), cum, în atelierul său de sculptură (aici pregătea și mâncare ca la Gorj) îl vizitau femei frumoase, cu unele având relații apropiate: Florence Meyer-o dansatoare modernă americană, Eileen Lane, Peggy Guggenheim, Margit Pogany, Maria Tănase, Nancy Cunard, Marie Bonaparte, Cella Delavrancea, Vera Moore etc.
Ne-am luat rămas bun de la gazdele noastre din Montparnasse, dar Mitropolitul Visarion, ghidul nostru, ne-a reamintit că profesorul Toni a insistat să găsească locul de veci al lui Tristan Tzara, poetul pe care îl analizase cu studenții lui la facultate. Toni a fost încântat și de Monumentul chinezilor din cimitir.
După câteva clipe (pierdusem dimensiunea timpului), am fost duși în cimitirul monument istoric Père-Lachaise unde se odihnesc, până la a doua Înviere, George Enescu (cel mai important muzician român-compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor), Martha Bibescu (romancieră, poetă, politiciană, memorialistă, fiica lui Ion Lahovary-ministru de externe), Ana, contesa de Noailles (scriitoare, poetă, vedetă a saloanelor mondene din Paris), Elvira Popescu (actriță de teatru și film), Nicolae Penescu (om politic român, fost ministru de externe în guvernul Sănătescu), sculptorul George Apostu, Dumitru Milcoveanu (muzician argeșean), Ștefan Gane (arhitect), Alexandru Vona ( scriitor și inginer român de origine evreiască). Aici, artiștii români din cimitir s-au adunat în jurul unei mese de marmoră cu o cruce sculptată în mijloc și, sub acordurile Rapsodiei române, interpretată magistral de Enescu, au prezentat momente de neuitat din activitatea lor literară și artistică. În secvența următoare, am fost teleportați în cimitirul Montmartre din nordul Parisului, care are o colină pe care urci 222 de trepte pentru a ajunge la basilica Sacré-Cœur. De acolo poți vedea o vastă panoramă a Parisului.
Printre morminte și cavouri am întâlnit multe pisici care se plimbau nestingherite, dar erau acasă puțini români care își dormeau somnul de veci în cimitir (mari artiști, compozitori și pictori), acasă fiind doar Victor Brauner, pictor și poet român cu origini evreiești. A pictat în stil dadaist, abstract, expresionist.
În urma unui incident din 1938, în Franța și-a pierdut ochiul stâng. Să fie o premoniție sau coincidență că anterior, în 1930, pictase lucrarea „Autoportret cu ochiul scos”?
Pe mormântul său era gravat un citat din „Carnetele” sale: „Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie” („A picta este viaţa, adevărata viaţă, viaţa mea”). Mormântul îi este decorat după una din lucrările sale „Signe (Le vent)”, realizată în 1942.
Românii din triunghiul Montparnasse, Père-Lachaise, Montmartre să facă parte cumva din triunghiul piramidei energetice primordiale descoperită de economistul Gicu Dan în proximitatea Hobiței, triunghi care are portalul de ieșire aici în Paris? Ce surprize plăcute am avut de când am intrat în portalul de lângă Hobița și până la ieșire în Paris! Am plecat de la meleagurile nașterii lui Brâncuși și am ieșit în locul unde maestrul își doarme somnul de veci până la a doua Înviere. Trăgând cu ochiul spre aura mea, am observat alternanța culorilor ei portocaliul (indică o natură gânditoare, considerație față de cei din jur) cu violetul (denotă limpezirea minții și căutare unei cauze nobile). Eu și aura formăm o unitate și așa ne-am plimbat prin Paris. În fotografii, mormântul lui Brâncuși, portalul și piramida de lângă Hobița, mormântul rusoaicei cu sculptura lui Brâncuși (singura din cimitir).
Profesor, Gheorghe Sinescu
