Beatrice-Silvia Sorescu clasicizează. A clasiciza, liric intuind, presupune un anumit mod de abordare în spaţiul creaţiei:
1. Prelucrarea unor motive la nivel metric şi prozodic, deci a unor trăiri ideatice şi afective;
2. Folosirea lor doar ca modalităţi de construcţie în tiparele unor poetici normative.
În esenţă, un nou impuls către configurări în arii estetice.
Voci feminine, anterioare, din câteva literaturi, vibraseră, deseori, în cadrul unor false iluzii în zona imaginarului. Condiţia de bază în actul creaţiei este însă originalitatea.
Beatrice Silvia Sorescu clasicizează, dar nu imită. Ea se detaşează de modele, impunând propriile trăiri printr-un alt limbaj figurat. Ovidiu şi Horaţiu, în epoca lor, clasicizau. Ei nu erau străini de tradiţiile literare, dar, în structurile lor poetice, rămâneau ei înşişi. Eminescu, în anumite poezii, poate fi raportat, de asemenea, la operele unor scriitori greci şi latini – Horaţiu, Properţiu şi Catul. Nici în acest caz, nu poate fi vorba de un mimesis. El este, mereu, altul!
Beatrice Silvia Sorescu, în poeziile pentru copii, aparent deconceptualizează, lăsând porţi deschise unui anumit mod de înţelegere. Ea foloseşte mijloace originale de abordare a motivelor. Sunt retrăiri cu esenţă educativă, încât, după opinia noastră – meo iure – limbajul metaforic, plasticizant, fascinează. O imaginaţie aparte, la nivelul unui spirit novator.
Este necesar ca poeta, prin cultură şi impuls daimonic, în viitor, să se detaşeze mereu, de tradiţii, în sensul cultivării propriului eu.
Poeziile Beatricei Silviei Sorescu, cu o ascendenţă ereditară, în familie, evoluând sub semnul miticei Euterpe, răspund unui deziderat estetic. Un nescio quid femineum în succesive structuri lirice !
GEORGE SORESCU
