Spitalul Sadu intră în relaţie contractuală cu CJAS pe 27 decembrie

371

Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu este foarte aproape de momentul reluării activităţii medicale. Autorităţile din Bumbeşti-Jiu au depus documentele pentru intrarea în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. Astăzi şi mâine se face evaluarea, contractul urmând a fi semnat pe data de 27 decembrie. Deocamdată nu se ştie când va intra în vigoare contractul.

Primarul Constantin Bobaru s-a ţinut de cuvânt şi a pregătit documentele necesare pentru semnarea contractului cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, până la sfârşitul acestui an. Conducerea CJAS Gorj confirmă că documentele au fost depuse, urmând a se face evaluarea. „Joi şi vineri se face evaluarea şi încercăm să semnăm contractul în prima zi lucrătoare de după Crăciun, adică pe 27 decembrie; cel puţin aşa sperăm. Chiar dacă semnăm contractul pe 27 decembrie, încă nu ştim când va intra în vigoare”, a precizat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Pregătiri în toi pentru redeschiderea spitalului
După ce s-a stabilit conducerea Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu şi s-au organizat concursurile de angajare pentru ocuparea posturilor vacante, au continuat pregătirile în vederea reluării activităţii. Surse din cadrul spitalului spun că angajaţii au fost chemaţi să ajute la curăţenie şi la amenajarea spaţiilor unde vor lucra. Se pare chiar că medicul Damian Diţescu ar fi fost deranjat de modificările şi schimbările produse cu ocazia activităţilor de amenajare, întrucât o parte din aparatele medicale au fost mutate din locul unde se aflau pentru a se eficientiza activitatea. Diţescu a revenit la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, însă nu pe funcţia de manager, pe care o ocupa în momentul închiderii spitalului. Noul manager este fostul director financiar-contabil, Aurel Stolojanu, iar director medical al unităţii este Grigore Geamănu.

Spitalul Sadu va funcţiona cu 112 paturi
Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu a primit aprobarea pentru a funcţiona cu 112 paturi, înainte de închidere având 128. De asemenea, specialităţile medicale vor fi aceleaşi pe care spitalul le-a avut, fiind încadrat, ca şi clasificare, în categoria a IV-a. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj va organiza o nouă sesiune de contractare pentru ca Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu să poată intra în relaţie contractuală cu Casa. Spitalul Sadu a fost închis la data de 1 aprilie 2011, prin decizia Ministerului Sănătăţii, personalul medical fiind redistribuit la alte unităţi spitaliceşti din judeţ şi nu numai.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here