Spitalul Motru caută director medical şi director economic

731

Spitalul Municipal Motru continuă seria concursurilor pentru membrii echipei manageriale. După ocuparea prin concurs a funcţiei de manager, acum s-au scos la concurs posturile director medical şi director financiar-contabil, deţinute actualmente de medicul Mihaela Mădălina Costescu şi Sabina Lăpădat.

Conducerea Spitalului Municipal Motru, prin managerul Teodor Zavate, a scos la concurs două posturi pe funcţii de conducere: un director medical şi un director financiar-contabil. Concursul pentru ambele posturi va avea loc pe data de 26 februarie, începând cu ora 10:00. Persoanele interesate se pot adresa reprezentanţilor Spitalului, sau pot merge chiar la sediul acestuia, pentru a afla detaliile privind criteriile de selecţie, bibliografia şi actele ce trebuie depuse la dosar. „Informaţiile privind criteriile de selecţie, conţinutul dosarului de înscriere, temele pentru proiectul de specialitate, bibliografia pentru concurs sau orice alte informaţii în legătură cu acest examen/concurs se pot solicita la nr. de telefon 0253/410003 sau 0253/360517 int. 113 sau la sediul spitalului”, se arată în anunţul publicat de conducerea unităţii menţionate.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here