Spitalul de Pneumoftiziologie caută pneumolog

362

Reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu au început demersurile pentru scoaterea la concurs a unui post de medic specialist pneumolog. Deocamdată se aşteaptă răspunsul de la Ministerul Sănătăţii privind aprobarea acestei angajări.

Tot mai multe unităţi sanitare din judeţul nostru au scos la concurs diverse posturi, încercându-se astfel acoperirea, atât cât se poate, a deficitului de personal. La Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, o preocupare importantă a echipei manageriale este asigurarea unor servicii de calitate pentru pacienţi. În această categorie întră şi personalul medical, motiv pentru care reprezentanţii unităţii au început demersurile pentru scoaterea la concurs a unui post de medic. „Am făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru un post de medic specialist pneumolog. Solicitarea a fost făcută zilele trecute; acum aşteptăm să primim aprobarea pentru organizarea concursului de angajare”, a menţionat Ion Măruţă, şeful Biroului de Resurse Umane al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu. Mai trebuie precizat faptul că la acest spital există posibilitatea de a se oferi cazare cadrelor medicale, în curtea unităţii existând Vila Medicilor, o construcţie deosebită, recent modernizată, unde personalul beneficiază de condiţii hoteliere excelente.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here