Şoferi beţi, sancţionaţi de poliţiştii gorjeni

324

155083-etilotestTrei dosare penale şi patru permise de conducere reţinute în vederea suspendării. Toate aceste măsuri au fost luate de poliţiştii gorjeni împotriva acelor conducători auto depistaţi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice pe parcursul a doar 24 de ore.

Poliţiştii rutieri continuă acţiunile împotriva conducătorilor auto care nu conştientizează riscul pe care îl reprezintă consumul de băuturi alcoolice pentru siguranţa traficului rutier. Trei dosare penale şi 4 permise de conducere reţinute în vederea suspendării sunt măsurile dispuse de poliţişti, în doar 24 de ore, împotriva acelor conducători auto care s-au urcat la volan, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, în dimineaţa zilei de 27 octombrie, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti l-au depistat în trafic, pe raza localităţii, pe M.I., de 57 ani, din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara. Bărbatul conducea un autoturism, deşi prezenta o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării şi au întocmit pe numele celui în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. Câteva zeci de minute mai târziu, acţionând pe DJ 671 B – comuna Glogova, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 30 de ani din Tismana. Poliţiştii au constatat că acesta prezenta o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat; mai mult, bărbatul nu deţinea nici permis de conducere. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi care nu posedă permis de conducere. În aceeaşi dimineaţă, la orele 08:35, un târgujian în vârstă de 51 de ani a fost tras pe dreapta de poliţiştii rutieri, în urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii constatând că şoferul prezenta o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz, poliţiştii au dispus măsura reţinerii permisului de conducere şi au întocmit dosar penal.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here