Şoferi beţi, sancţionaţi de poliţişti

497

În perioada 23 – 25 octombrie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au constatat zece infracţiuni la regimul circulaţiei, din care şapte au fost pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Cea mai mare concentraţie de alcool în aerul expirat a fost constatată în cazul unui bărbat de 37 de ani, tras pe dreapta vineri de poliţiştii din localitate. „La data de 23 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au identificat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pieţii, având o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Alte dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului au fost întocmite în cursul zilei de 24 octombrie, pe numele a trei bărbaţi: un târgujian în vârstă de 49 de ani, un tânăr de 22 de ani, din Baia de Fier, şi un bărbat de 28 de ani, din Drăgoteşti. Aceştia au fost depistaţi de poliţiştii din Târgu-Jiu, Novaci şi Rovinari în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice având concentraţii cuprinse între 0,69 şi 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului mai sunt cercetaţi un tânăr de 26 de ani, din Drăguţeşti, depistat de poliţiştii din Ţicleni în timp ce conducea un autovehicul pe D.J. 675 Ţicleni, având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, un tânăr de 24 de ani, din comuna Tălpaş, judeţul Dolj, prins de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti şi Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 605A, având o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi un bărbat de 55 de ani, din Novaci, depistat de poliţiştii din localitate la volanul unui autoturism, deşi avea o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducea un autoturism radiat
Un alt dosar penal, de această dată pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, a fost întocmit zilele trecute pe numele unui bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci în timp ce conducea un autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile italiene, din data de 04 august 2015.

Prins la volan fără permis
Cu dosar penal s-a mai ales şi un bărbat de 53 de ani, depistat de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66, comuna Bîlteni, fără a poseda permis de conducere.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here