Sisteme de supraveghere pentru zeci de unităţi de învăţământ

439

Potrivit unui raport de activitate pe anul curent al Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, mai multe unităţi de învăţământ de la nivelul municipiului au fost dotate cu camere video şi sisteme de alarmare, atât finanţate în cadrul unui program integrat, cât şi din venituri proprii.

În cursul acestui an, s-au montat sisteme video de supraveghere în şcoli şi grădiniţe prin autofinanţarea acestei acţiuni în cadrul unor unităţi precum: Liceului Industrial Nr. 2 – 16 camere, Grup Şcolar Industrial „Ion Mincu” – 16 camere, Grădiniţa „Mihai Eminescu” – 4 camere, Liceul Teologic – 6 camere, Şcoala Generală „Voievod Litovoi” – 6 camere, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” – 22 camere, şi alte câteva unităţi de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu. În total, s-au montat peste 120 de camere şi echipamente de supraveghere în cadrul tuturor unităţilor şcolare unde s-au desfăşurat examene de bacalaureat şi testări naţionale, dar şi la alte unităţi gen grădiniţe şi şcoli generale.
“Menţionăm că, în cadrul unui program integrat de supraveghere şi alarmare, pentru creşterea siguranţei în şcoli s-a finalizat proiectul în valoare de 488.117,60 de lei pentru următoarele obiective: Grup Şcolar Bârseşti – 23 camere video; Colegiul Comercial «Virgil Madgearu» – 38 camere video; Şcoala Generală «Voievod Litovoi» – 28 camere video; Liceul Auto Traian Vuia – 20 camere video; Şcoala Primară şi Grădiniţa Drăgoieni – 11 camere video; Şcoala Generală şi Grădiniţa Ursaţi – 9 camere video; Grădiniţa Preajba – 4 camere video; Şcoala Generală şi Grădiniţa Bârseşti – 16 camere video”, a transmis directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu, Mihail Tătaru.
Potrivit raportului emis de conducerea Direcţiei de Patrimoniu Târgu-Jiu, în 2015, din venituri proprii, s-au montat camere de supraveghere la: Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” – 22 camere video; Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” – 16 camere video; Şcoala Gimnazială “Constantin Săvoiu” – 10 camere video; Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu” – 16 camere video; Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu” – 14 camere video.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here