Simpozionul “Ziua internaţională a turismului”, un succes

289

Simpozionul “Ziua internaţională a turismului” a avut loc vineri, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu. Peste 100 de reprezentanți ai autorităților publice locale, ai agențiilor de turism din județul Gorj, ai unităților de învățământ preuniversitar și universitar au luat parte la eveniment. Printre invitaţi a luat parte şi Ministru Secretar de stat, Bebe-Viorel Ionică şi Gheorghe Naneş, reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

simpozion Bebe IonicaSimpozionul a fost deschis de Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, care a reamintit faptul că pe lângă cele două programe prevăzute inițial în agenda de lucru a instituției județene, “Zilele Gorjului Turistic și Cultural” cu perioadă de desfășurare 6-21 septembrie a.c. și participarea la Târgul de Turism al României în luna noiembrie a.c., a fost demarat un nou proiect, “Vino acasă la Brâncuși!”, vizându-se promovarea oportunităţilor de turism în judeţul Gorj direct către tour-operatori şi către departamentele de turism ale autorităţilor locale din ţară şi din străinătate.
De asemenea au fost prezentate cele mai importante repere ale potențialului turistic al județului Gorj: turismul montan și de aventură – prezentat de Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, turismul monahal –prezentat de Olimpia Bratu- director al Bibliotecii Județene “Christian Tell” și tradițiile meșteșugărești, prezentate de Iani Gârbaciu din partea Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu. La final au fost acordate plachete cu titlul onorific de “Ambasador al turismului gorjean” și diplome de excelență.

Picture 5318Asociația “Acasă la Brâncuși”, lansată la Bucureşti
Prima ediție a proiectului “Vino acasă la Brâncuși!” s-a derulat în perioada 22-26 septembrie a.c., aceasta debutând cu o conferință națională susținută la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României din București. În prezența a peste 30 de agenții de turism din țară și din străinătate dar și reprezentanți de misiuni diplomatice în România, a fost lansată Asociația de promovare turistică “Acasă la Brâncuși”- Gorj.
În zilele următoare, atât în municipiul Târgu-Jiu cât și în județ, au fost organizate evenimente de excepţie, care au dovedit încă o dată că potențialul turistic local se bazează pe importante repere culturale şi tradiţionale.
Proiectul s-a încheiat prin simpozionul organizat vineri, 26.09.2014, prevăzut a avea loc alături de o serie de manifestări: Târgul “Meșteșuguri din străbuni” amenajat în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, inaugurarea Bazei de Salvare Montană din localitatea Runcu şi spectacolul folcloric festiv “Vino acasă la Brâncuşi!”, prezentat de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here