Șeful CJ Gorj, ședință de lucru la Călimănești

939

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, va participa la ședința de lucru a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, ce se va întruni, vineri, la Călimănești-Vâlcea. Acest organism este format din președinții consiliilor județene și reprezentanți ai administrației publice locale din cele cinci județe ale Olteniei, totalizând 20 de membri.

Pe ordinea de zi a întâlnirii sunt prevăzute alegerea președintelui și vicepreședintelui CDR SV Oltenia, pe perioada anului 2019, avizări privind hotărârile Comitetului de Monitorizare al Programului Operațional Regional 2014-2020, stadiul implementării acestuia la nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia, precum și informări cu privire la viitoarea perioadă de programare 2021-2027.

„Tot astăzi, Agenția pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, ca structură executivă a CDR SV Oltenia, marchează împlinirea a 20 de ani de la înființare. La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai celor mai importante instituții partenere, ai autorităților publice județene și locale și beneficiari de fonduri europene nerambursabile din mediul public și privat”, anunță Consiliul Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here