Şefii de companii, încurajaţi să se dea în gât unii pe alţii ca să scape de amenzi

395
Investigaţiile în materie de concurenţă, în special în privinţa constituirii de carteluri anticoncurenţiale, vor putea fi urgentate prin stimularea şefilor de companii de a se turna unul pe altul.

Preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţoiu, a anunţat constituirea „Modulului de clemenţă”, o unitate în cadrul instituţiei care va funcţiona pe principiul „protecţiei martorilor” din justiţia americană.
Concret, dacă mai multe companii constituie un cartel anticoncurenţial, iar directorul uneia dintre ele se căieşte sau se teme că va încasa o amendă, acesta îşi poate turna partenerii. În schimb, va beneficia fie de o reducere a amenzii, fie chiar de anularea acesteia. Important este faptul că delaţiunile rămân confidenţiale, adică niciunul dintre membrii cartelului respectiv nu va şti cine i-a turnat. Asta, bineînţeles, doar dacă sunt mai mult de doi.
Selecţie realizată de Daniela SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here