Școala Gimnazială Dragotești, amendată pentru neefectuarea curățeniei în interior și în grupurile sanitare

1141

Direcția de Sănătate Publică Gorj a desfășurat, la începutul acestui an, o acțiune de control în unitățile de învățământ preuniversitar și de antepreșcolari, în chioșcurile din incinta acestora în care comercializează elevilor produse alimentare și în unitățile de catering care distribuie mâncare elevilor. În urma controlului o școală din Dragotești a fost amendată cu 1500 de lei pentru lipsa curățeniei, iar la cea din Urdari s-a aplicat un avertisment. Rezultatele controlului de acum șapte luni s-au făcut publice abia acum.

În cadrul acțiunii tematice de control au fost verificate un nr. de 51 de unități de învățământ, dintre care: 27 școli gimnaziale și primare, 20 de grădinițe cu program normal și 4 licee. ,,Având în vedere faptul că, la Școala Gimnazială Urdari, la data controlului din 15 ianuarie 2019, nu era efectuată monitorizarea și nu era consemnată temperatura la cele două agregate frigorifice pentru data de 14 ianuarie 2019 a fost aplicat un avertisment. A fost aplicată o sancțiune contra-vențională în valoare de 1500 de lei, la Școala Gimnazială Dragotești „Ion Văleanu”, pentru neefectuarea curățeniei în spațiile interioare și grupurile sanitare”, se arată în raportul DSP. De altfel, la nivelul unităților de învățământ inspectate și verificate se distribuie doar două tipuri de alimente: lapte și corn, nu se distribuie fructe. ,,La nivelul județului Gorj există o singură unitate de învățământ în care trebuia să se acorde suportul alimentar – Școala Gimnazială Polovragi, dar nu a fost încheiat contract cu firma specializată din lipsă fonduri; unitatea de învățământ nu are bloc alimentar”, se completează documentul. În Gorj sunt funcționale și trei unități de catering care funcționează pentru învățământ, dar nu au fost constatate neconformități la acestea.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here