Scandal într-un liceu din Târgu-Jiu, la început de an şcolar

379

poza pag 6Scandal la Liceul Forestier din Târgu-Jiu. Un elev de numai 16 ani a ajuns ieri la spital cu traumatisme uşoare după o ceartă cu un coleg de liceu. Atât oamenii legii cât şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au demarat imediat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a fost rănit elevul, mai ales că acesta a declarat iniţial că a fost bătut pentru că a refuzat să-i dea colegului său bani.

Ieri dimineaţă o profesoară de la Liceul Forestier a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că un elev de 16 ani a fost rănit în urma unei altercaţii cu un coleg de liceu. Cei doi elevi se aflau în pauză, pe baza sportivă a unităţii de învăţământ. Se pare că cei doi tineri s-au luat la ceartă iar unul dintre ei, un elev de 17 ani, şi-a împins colegul mai mic, acesta lovindu-se la cap în cădere. Unul dintre cadrele didactice l-a văzut pe elevul rănit în timp ce încerca să se spele şi a sunat la 112. La faţa locului au ajuns imediat poliţiştii de ordine publică care au demarat o anchetă în acest caz, mai ales că Iulian, elevul rănit în urma altercaţiei, a spus jurnaliştilor că a fost bătut pentru că a refuzat să plătească un fel de taxă de protecţie cerută de colegul său. Audiat însă de poliţişti, în prezenţa tatălui său, acesta a declarat că nu va depune plângere împotriva agresorului său: “Despre acest caz, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de către un cadru didactic al instituţiei de învăţământ, la ora 08:56. Cu ocazia primelor cercetări efectuate, s-a stabilit că cei doi elevi, unul de 16 ani iar celălalt de 17 ani, se aflau în pauză, pe baza sportivă. La un moment dat, elevul de 16 ani a fost împins de coleg şi, în cădere, s-a lovit la nivelul capului, suferind o leziune superficială. Băiatul de 16 ani a fost transportat la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Gorj pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate. Ulterior, fiind audiat în prezenţa tatălui său, acesta a declarat că nu depune plângere penală, împotriva colegului său”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Mitescu: „A fost o joacă”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a demarat şi el o anchetă în acest caz, în urma cercetărilor reprezentanţii IŞJ Gorj stabilind că totul a fost doar „o joacă” între doi elevi care au avut o discuţie „mai aprinsă”: “A fost o joacă între doi colegi. Cei doi elevi au fost colegi de clasă dar unul a rămas repetent. S-au întâlnit în pauză, au avut, probabil o discuţie mai aprinsă, au alergat pe baza sportivă, unul dintre ei s-a împiedicat şi s-a lovit cu capul de gardul de sârmă care înconjoară terenul de sport. S-a dus să se spele, moment în care a fost văzut de o profesoară care, nu tocmai inspirată, a sunat la 112. O echipă a IŞJ Gorj s-a deplasat la spital şi a vorbit cu elevul dar nici acesta, nici celălalt elev implicat în acest incident, nu au vorbit despre vreo taxă de protecţie”, a declarat Gheorghe Mitescu, inspector adjunct al IŞJ Gorj. Cert este că în prezenţa poliţiştilor elevul agresat nu a mai pomenit nimic de vreo taxă de protecţie iar tatăl acestuia nu a depus plângere penală.

Agresorul, amendat de poliţişti

Potrivit IPJ Gorj, minorul de 17 ani, acuzat că şi-ar fi împins colegul, a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Rămâne de văzut ce măsuri vor lua Inspectoratul Şcolar Judeţean şi conducerea unităţii de învăţământ în acest caz, mai ales că, indiferent dacă a fost o ceartă între doi colegi sau o simplă joacă de copii sfârşită prost, un elev a ajuns ieri la spital după ce s-a rănit în timpul orelor de curs, în incinta liceului în care învaţă.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here