Sărbătoarea «Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul» la Biserica «Sf. Mare Muc. Varvara», din Protopopiatul Târgu-Jiu Sud – «Iată Mielul lui Dumnezeu», iată-L aici, în mijlocul nostru, pe Cel ce L-au văzut de departe prorocii»!

1758

Sâmbătă, 7 ianuarie 2023, de Sărbătoarea «Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul», la Biserica «Sf. Mare Muc. Varvara», din Protopopiatul Târgu-Jiu Sud au venit mulţi credincioşi la oficierea Sfintei Liturghii de către Preacucernicul Părinte Preot Paroh Ioan Cosmin Barză, viitorul Preacuvios Părinte Stareţ Ioanichie al Mănăstirii «Grigorie Dascălul» de la Scoarţa, un slujitor al altarului care încântă prin cuvântul rostit şi plin de învăţătură duhovnicească, pentru că umple de bucurie sufletul credincioşilor, un preaplin de har propovăduitor al credinţei noastre dreptmăritoare, un preot şi călugăr care se impune atenţiei prin felul său plin de înţelepciunea de a le vorbi deschis oamenilor, prin harul deosebit de a-L sluji pe Dumnezeu şi mai ales prin felul impresionant de a înfrumuseţa Casa Lui Dumnezeu!

«Nu sunt eu Lumina, ci eu am venit să mărturisesc despre lumină»!
În cuvântul de învăţătură duhovnicească rostit după oficierea Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte a vorbit pe larg despre viaţa pilduitoare a Înaintemergătorului Domnului, cel aflat în rândul prorocilor care au anunțat venirea lui Hristos, iar, acum, cel mai mare dintre proroci, Îl arată pe Mesia îndeaproape: «Iată Mielul lui Dumnezeu», «Iată-L aici, în mijlocul nostru, pe Cel ce L-au văzut de departe prorocii», «Eu am văzut Duhul Sfânt coborând în chip de porumbel peste El», «Nu sunt eu Lumina, ci eu am venit să mărturisesc despre lumină», «Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micșorez», «Eu nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua încălțămintelor Lui». Și lumea se întoarce spre Iisus Care este botezat de către Ioan, cel ce se retrage în pustie unde postește patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Pentru că şi lumea de astăzi este o mare pustie, a subliniat Preacuviosul Părinte, când oamenii înfruntă vitregiile, ca şi Sfântul Ioan Botezătorul, martorul cel ales de Dumnezeu, slujitorul acestei taine mari a pocăinţei, cea de o covârșitoare însemnătate pentru mântuirea neamului omenesc. El este singurul pământean despre care Iisus Domnul spune acel cuvânt de laudă: „Că dintre toți cei născuți din femeie, nu este nici unul mai mare decat Ioan”, iar, când Sfântul Ioan este întrebat: «Cine eşti tu?», el răspunde prin cuvântul prorocului: «Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: gătiți calea Domnului», prin aceasta, el socotindu-se a fi Înaintemergătorul Lui Iisus. Prin cuvinte alese, Preacuviosul stareţ Ioanichie a ţinut să precizeze că, dacă noi toți suntem datori să urmăm fiecarui sfânt pe care îl slăvim în acele virtuți în care ne este cu putință a-l urma, în schimb, pe Sfântul Ioan Botezătorul îl putem urma în virtuțile slujirii aproapelui și a lui Dumnezeu, în adâncă smerenie şi oricât de mult bine am face aproapelui nostru și orice jertfelnicie am depune în slujba lui Dumnezeu, să nu ne atribuim nouă aceste merite, pentru că numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem face o faptă cu adevărat bună izvorâtă din sufletul nostru!
Numai micșorându-ne și smerindu-ne pe noi înșine, acoperind sub smerenie sinceră orice vrednicie personală cu accente egoiste, numai în acest fel, vom putea avea întreaga dragoste a lui Dumnezeu pentru noi şi pentru semenii noştri!

În Casa Lui Dumnezeu, noi trebuie să căutăm întotdeauna lacrima de pocăinţă!
Preacuvioşia sa a ţinut să precizeze faptul că întotdeauna, acela care nu aleargă după slava deşartă şi nu renunţă la patimile lumeşti de tot felul, la plăcerile trecătoare, nu din dispreț față de oameni și de viață, ci din focul unei prea mari iubiri față de Dumnezeu, un asemenea om, dacă nu fuge el după oameni, fug oamenii după el, pentru că acolo unde e flacăra mare în suflet, acolo se adună oamenii să-și încălzească sufletele lor reci! Poate că aşa a fost și Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că în iconografie el este pictat ca un înger cu aripi la spate și este pictat așa din cauza marii lui sfințenii, de care s-a umplut încă din pântecele mamei sale! Desigur, trăind în pustie, viața lui era plină de Duhul Sfânt şi de aceea, pentru el, asprimea ascezei nu era grea! Numai pentru noi pare grea, dar pentru el, care era plină de Duhul Sfânt, viața de asceză era o viață ca în cer. Fiind înălţat în duh, asemenea Sfântului Ilie, Sfântul Ioan a biruit toate slăbiciunile și patimile omenești, cunoscând în schimb bucuriile unei vieți cu adevărat minunate, trăite din plin în apropierea Lui Dumnezeu. Aspra lui pustnicie devine plăcută și dulce atunci când este închinată lui Dumnezeu, ca o jertfă curată a vieții noastre, dăruită Lui Dumnezeu cu smerenie și cu dragoste, din dorul de a-L cunoaște și de a ne apropia și mai mult de El. Prin viața lui pustnicească, Sfântul Ioan Botezătorul devine modelul și prototipul pustnicilor de mai târziu care au cunoscut viaţa în pustie, Înaintemergătorul Domnului trăind adânc și din plin Evanghelia lui Hristos şi trăind neîncetata rugăciune pentru lumea întreagă. În ziua de Duminică, 8 ianuarie 2023, la Biserica «Sf. Mare Muc. Varvara», din Protopopiatul Târgu-Jiu Sud a cântat la strană un grup psaltic de tineri teologi din judeţul Vâlcea, plini de vioiciune şi de patos duhovnicesc! În cuvântul de învăţătură duhovnicească rostit la sfârşitul slujbei Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Stareţ Ioanichie, alias Preotul Paroh Ioan Cosmin Barză a punctat câteva gânduri de suflet în care a subliniat faptul că predica ne trimite întotdeauna spre pocăinţă, că Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început propovăduirea prin chemarea la pocăinţă şi că în Casa Lui Dumnezeu, noi trebuie să căutăm întotdeauna lacrima de pocăinţă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here