Sârb, depistat stând ilegal în Gorj

340

Biroul pentru Imigrări de la nivel de judeţ a anunţat că un cetăţean sârb, în vârstă de 36 de ani, a fost depistat stând ilegal în România, viza de şase luni pe care acesta o avea fiind expirată. Bărbatul a primit un răgaz de două săptămâni pentru a se întoarce pe meleagurile natale, poliţiştii din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări aplicându-i acestuia şi o amendă, conform prevederilor legale actuale.

„Cetăţeanul sârb a intrat în România fără viză, în baza Regulamentului (CE) nr. 1244/2009, fiind posesor de paşaport biometric şi nu a părăsit ţara la expirarea celor 90 de zile cât avea drept de şedere în decurs de 6 luni începând cu data primei intrări în România. Ca urmare a celor constatate, împotriva celui în cauză s-a emis decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată”, menţionează, într-un comunicat de presă, Biroul pentru Imigrări Gorj, care dă asigurări că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada viitoare.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here