Salvamontist neamț, jefuit pe Transalpina! Ajutat de colegii de la Gorj!

1279

Experiență de neuitat pentru un turist german care, de profesie, este salvamontist. Aflat în vacanță și mergând cu bicicleta pe Transalpina, acesta a avut surpriza să afle că bagajele lăsate fără supraveghere pe munte au fost tentante pentru alți turiști care au trecut și ei pe acolo și l-au ușurat de o parte din bunuri. Bicicleta legată de un stâlp care susținea un indicator pentru un traseu montan a fost observată inițial și de salvamontiștii gorjeni, aflați în patrulare prin zonă. Aceasta fusese lăsată pe marginea drumului, unde de regulă turiștii mai parchează mașinile pentru a merge în drumeții pe munte. Turistul neamț a văzut mașinile parcate și a crezut că e în regulă să își lase și el bicicleta și bagajele acolo. Mai mult, peste noapte a rămas pe munte și a dormit în cort. Dimineața salvamontiștii au observat că bagajele de pe bicicletă nu arătau deloc în regulă, semn clar că cineva umblase prin ele. Și pentru că proprietarul nu apărea, salvatorii s-au gândit și că proprietarului i s-ar fi putut întâmpla ceva rău, mai ales că vremea fusese neprielnică pe munte. Ulterior, l-au identificat pe proprietar, un turist neamț, care, întâmplător, are aceiași meserie cu a lor. „Salvamontiștii gorjeni au găsit posesorul bicicletei, un cetățean german care a înnoptat în zona lacurilor din căldarea Gâlcescu și a lăsat bicicleta legata de stâlpul de marcaj. Din păcate, în timpul nopții, acesta a fost jefuit fiind sustrase bunuri din bagaje și piese si accesorii ale bicicletei. Salvamontiștii se vor întoarce în bază, urmând ca jandarmii montani să păzească lucrurile acestuia până la sosirea poliției care va efectua cercetările necesare”, a transmis Salvamont Gorj. Turistul german nu a vrut să facă prea multe comentarii cu privire la cele întâmplate, menționând că singura lui supărare a fost dată de dispariția pașaportului. Fără acesta nu va putea intra în Turcia, fiind nevoit să își facă altul nou. Germanul se află într-un tur prin toată lumea cu bicicleta, din bagaje lipsindu-I o tabletă, în care avea fotografii, și un pic peste 100 de euro, plus alte accesorii de pe la bicicletă. El și-a asumat responsabilitatea pentru cele întâmplate și chiar le-a mulțumit salvamontiștilor gorjeni și polițiștilor din Vâlcea pentru grija pe care au manifestat-o pentru soarta sa, menționând că acest mic incident nu îl va determina să renunțe la călătoria în care a pornit la începutul verii. Polițiștii din Voineasa au deschis un dosar penal în încercarea de a da de urma hoților. Printre ipotezele luate în calcul este și cea conform căreia câinii ciobanilor din zonă să fi tras de bagajele de pe bicicletă și să le fi rupt, după care, evident, cineva care a trecut pe acolo și a văzut tableta și banii turistului german să le fi luat și să fi plecat cu ele mai departe.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here