Să reînvăţăm omenia!

142

OMENIE, un cuvânt atât de românesc, dar, cu fiecare zi, tot mai străin românilor. Ce “rădăcină” frumoasă are acest cuvânt! Cât de miraculos e dăltuită în adâncul trecutului neamului nostru, trecut din ce în ce mai necunoscut şi lipsit de interes. (Ce impietate! Ce sacrilegiu!)

“Vino să te omenesc!”, cuvinte româneşti aproape uitate, poate din prea multă sărăcie, poate din prea multă “civilizaţie” împrumutată de peste ocean!…
Omenia adună tot ce are omul mai frumos, toate calităţile, alungă răutatea, presupune cele mai autentice trăsături româneşti, cele care leagă demnitatea de modestie şi modestia de eleganţă.
Însă, din păcate, suntem spectatorii unui fenomen paradoxal, aproape inexplicabil, de dezumanizare, observăm cum omenia rămâne o amintire, o amăgire, ea cedează locul NEOMENIEI, care ne întâmpină la tot pasul şi devine o normalitate a zilelor noastre.
Este foarte grav că sentimentele de respect, stimă, jenă şi ruşine nu mai există. Nu le mai întâlnim nici în familie, nici pe stradă, nici în instituţiile publice, nici în emisiunile Tv. sau radio şi, cel mai grav, nici în şcoală.
Lipsa acestor sentimente permite violenţei să ia amploare. Viaţa însăşi, cu aspectele ei, anormale şi şocante, naşte violenţă. Vedem o lume nouă, care s-a schimbat în rău, în care se exagerează mult, chiar prea mult, în care ne degradăm ca oameni, nu ne mai respectăm nici pe noi înşine, ne depărtăm de omenie.
Frica de a-ţi spune punctul de vedere, indiferenţa noastră, a oamenilor, faţă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, faţă de ceea ce se întâmplă cu semenii noştri, cu omul de pe stradă, ne face vinovaţi pe toţi, pentru că acceptăm o asemenea situaţie, pentru că acceptăm o nouă dictatură, dictatura fricii.
Cu fiecare zi, ne transformăm în nişte marionete, nişte roboţei, incapabili să mai gândească, să mai discearnă deosebirea dintre bine şi rău, dispuşi să înghită zilnic “gogoşile” vistierilor de bunătăţi, şi să nu se mai sature.
Religia are un rol hotărâtor în situaţia în care ne găsim, cu condiţia de a fi regândită, pentru a nu cădea în banalitate. Biserica ne poate ajuta să reînvăţăm omenia.
Familia este prima instituţie de educaţie, care aşează baza devenirii viitorului om. Din păcate, multor părinţi le lipseşte această bază, aşa că, începutul este strâmb şi anevoie se mai îndreaptă, sau nu se mai îndreaptă niciodată! E necesar ca părinţii şă-şi asume responsabilitatea faţă de proprii lor copii.
Şcoala ? sărmana şcoală, hulita şcoală! Ce mai poate face ea? Dascălul, apostolul neamului, marginalizat şi umilit de toate guvernele, nu-şi mai poate permite să-l streseze pe MĂRIA SA, elevul, ba cu ştiinţa de carte, ba cu disciplina! E necesar ca şcoala să fie lăsată să-şi împlinească menirea şi să întroneze disciplina de care are atâta nevoie! “O şcoală fără disciplină este ca o moară fără apă” (J. Amos Comenius).
Societatea civilă, opinia publică sunt aproape inexistente, nu mai au curajul să-şi spună părerea. E timpul să se facă remarcate!
E timpul să reînvăţăm omenia, omenia care iubeşte bunul simţ, toleranţa, dar respinge cu vehemenţă nesimţirea şi violenţa de orice fel.
E timpul ca toţi factorii, care-şi pot aduce contribuţia la reînvăţarea omeniei, să se unească, să ia exemplul de unitate de la etnicii rromi şi, împreună cu ei şi cu toţi românii de bună credinţă, să ne reamintim că suntem oameni şi să luăm atitudine faţă de toţi îndărătnicii şi impertinenţii întâlniţi la tot pasul.
Înv. Maria FĂGAŞ
Şc. Gen. “ION GRIGOROIU” Leleşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here