Să învăţăm Comunicarea în Relaţia cu Dumnezeu! – ,,Aceasta este credinţa care mântuieşte, aceasta este credinţa care duce în Împărăţia cea veşnică”!

564

Trebuie să avem curajul să fim ai lui Hristos tot timpul, nu numai la Biserică sau nu numai în intimitatea noastră. Nu putem fi nişte creştini „parţiali”, „dedublaţi” sau „cu jumătate de normă”, cum s-ar spune! Crucea ne cheamă să fim aceiaşi mereu şi în toate privinţele: şi în suflet, şi în trup, şi în ascuns, şi la arătare, şi în gânduri şi în limbaj, şi în preocupările cotidiene ş.a.m.d.. Prin toate alegerile noastre, mari sau mici, Îl putem mărturisi şi alege pe Hristos Domnul, cu care putem comunica prin rugăciune, sau, dimpotrivă, ne ruşinăm, ne lepădăm de El. Credinţa se împuţinează pe zi ce trece. E ca şi cum am călători în ceaţă, în vizibilitate zero! Oamenii cu mici probleme de vedere spirituală, nu văd nimic în faţa lor. Sau pentru a aduce o altă imagine, ne asemănăm cu păsările pe care le vânează vântul şi ca să se salveze, doar ce văd o gaură de peşteră se reped înăuntru, dar peştera este labirintică. Şi acolo cad captive; zboară nefericite în dreapta – stânga, neştiind unde, în întuneric, să găsească ieşirea. Aşa şi noi, captivi într-o peşteră, ne mişcăm în întuneric şi nu vedem semnalul luminos pe care-l trimite Dumnezeu, pentru a fi în relaţie cu El şi pentru a comunica prin rugăciune! Viaţa veşnică! Aş fi vrut să fiu o mărturisitoare, ca să vă pun în inimă acest mare adevăr, că există suflet nemuritor, că dincolo de mormânt există viaţă, că viaţa nu se sfârşeşte cu lopata groparului. Nu, mormântul nu este capătul, el este începutul unei alte vieţi fără sfârşit. Aceasta o zice Evanghelia Dumnicii a 30-a după Rusalii! Bogatul din Evanghelie credea că dincolo de mormânt există viaţă. Ceea ce îl preocupa era în ce mod ar putea să moştenească viaţa veşnică, care este calea care duce acolo. Şi Hristos îi răspunde: Bună este credinţa, dar care credinţă? Nu cea teoretică, care se limitează la cuvinte; nu cea negativă, care se limitează la păzirea doar a anumitor refuzuri şi renunţări, care ne silesc să îndeplinim doar câteva îndatoriri religioase, să aprindem, de pildă, o lumânare. Desigur, nici acest gest nu este de lepădat; aprinderea unei lumânări are un simbolism. E ca şi cum ai spune: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Dar nu ajunge doar asta; trebuie şi tu însuţi să fii o mică lumânare aprinsă în neamul tău, potrivit poruncii lui Hristos: „Voi să fiţi lumina lumii!” (Matei 5, 14). Cred în Iisus Hristos! Aceasta este credinţa care mântuieşte, aceasta este credinţa care duce în Împărăţia cea veşnică!
Maria Iordache, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here