S-a predat la Poliție! Bărbatul acuzat că a bătut un tânăr și l-a amenințat cu cuțitul, reținut

996

Bobi Mărgelu, adolescentul de 20 de ani, din Tismana,  acuzat că a tâlhărit un tânăr cu care chefuise în locuința sa, s-a predat la Poliție, după zece zile în care a fost căutat de polițiști. Acesta ar fi comis fapta cu ajutorul unor prieteni, cei doi bărbați fiind puși sub control judiciar în timpul cercetărilor efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. ”S-a prezentat la organele de Poliție, a fost reținut, urmează să fie trimis la instanță pentru confirmarea mandatului de arestare emis în lipsă”, a declarat, pentru Gorjeanul, Camelia Caragea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Victima din Tismana a cerut ajutorul polițiștilor, pe 5 aprilie, după ce a fost tâlhărită de cei  trei bărbați, la marginea unei păduri, între localitățile Padeș și Tismana. Tânărul a declarat că a fost bătut și amenințat cu un cuțit, de Bobi Mărgelu, acesta fiind arestat, inițial în lipsă, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. Bărbatul a fost dat în urmărire la nivel național. ”Organele de cercetare penală din cadrul Poliției orașului Tismana au fost sesizate, la data de 5 aprilie 2019, prin plângere, de către o persoană vătămată, din orașul Tismana, cu privire la faptul că, în noaptea de 4 spre 5 aprilie, în jurul orei 03.30, prin folosirea de amenințări cu un cuțit și acte de violență asupra sa, o persoană de sex masculin l-a deposedat de suma de 180 de lire și aproximativ 70 de lei. Din probele administrate în cursul urmării penale, până în acest moment, s-a stabilit că persoana vătămată a fost deposedată, prin amenințări cu acte de violență și cu un cuțit, de suma de 180 de lire și aproximativ 70 de lei”, a mai declarat Camelia Caragea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Detalii în ediția de mâine! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here