Rezultat negativ pentru studenta de la UCB Târgu-Jiu, la testarea pentru coronavirus

1427
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Studenta, în vârstă de 21 de ani, a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, nu are coronavirus! Anunţul a fost făcut, ieri dimineaţă, de către prefectul judeţului Gorj, Cristinel Rujan.

După ce fata s-a simţit rău, luni, în timp ce se afla la cursuri, şi a fost transportată la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu cu suspiciunea de coronavirus, deoarece sâmbătă revenise în ţară, după o vizită în Italia într-o zonă aflată la circa 50 de kilometri de regiunea de carantină Lombardia, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a trimis, în dimineaţa zilei de marţi, probe în acest sens către Institutul Naţional „Matei Balş” din Capitală în vederea testării pentru coronavirus.
Miercuri dimineaţa, în cadrul unei conferinţe de presă, Cristinel Rujan, prefectul judeţului Gorj, a anunţat faptul că studenta Universităţii „Constantin Brâncuşi” nu a fost infectată cu COVID-19, probele în acest sens de la Bucureşti fiind negative.
După situaţia apărută, luni, la UCB Târgu-Jiu, la sediul din Debarcader, conducerea instituţiei de învăţământ superior a luat decizia suspendării cursurilor la toate filialele până luni, 2 martie.
Totodată, luni, la nivelul UCB Târgu-Jiu s-au luat măsuri de dezinfecţie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here