Reţeta electronică a devenit obligatorie

353

De la începutul acestui an, reţeta electronică a devenit obligatorie. Medicii gorjeni vor fi nevoiţi să prescrie tratamente doar în sistemul electronic. Aceştia s-au obişnuit deja cu noul mod de prescriere, reţeta electronică fiind folosită de cadrele medicale din judeţul nostru încă din data de 2 iulie 2012.

Chiar dacă la început au dat bătăi de cap unora dintre medicii gorjeni, reţetele electronice au câştigat teren în cele şase luni din 2012 în care s-au utilizat în paralel cu prescripţiile clasice. De la începutul acestei luni, reţeta electronică a devenit obligatorie. „De la 1 ianuarie este obligatorie reţeta electronică. La nivelul judeţului Gorj, la sfârşitul lunii decembrie, 99% dintre medici foloseau reţeta electronică, iar începând cu 1 ianuarie şi cei foarte puţini medici care nu au lucrat cu reţeta electronică sunt nevoiţi să o implementeze”, a precizat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.

Sprijin pentru medici
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj a pus la dispoziţia medicilor prescriptori şi a farmaciştilor cu care se află în contract un sistem de suport local care funcţionează de la momentul lansării sistemului electronic de prescriere a reţetelor. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj răspunde solicitărilor venite atât telefonic, cât şi prin e-mail, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:00 – 20:00. Problemele care nu se pot rezolva şi lămuri la acest nivel vor fi înaintate prompt de către CJAS Gorj, prin e-mail, nivelului 2 de suport, acesta trimiţând răspunsurile înapoi la CJAS. Numerele de telefon la care medicii şi farmaciştii pot face sesizări sunt: 0724 975315 şi 0723 837925, iar adresa de e-mail este: info_cas@targujiu.rdsnet.ro. Preşedintele CJAS Gorj spune că cele două numere de telefon pot fi apelate în continuare de către medicii şi farmaciştii care întâmpină dificultăţi în privinţa utilizării prescripţiei electronice, Daniel Bondoc precizând că „atât timp cât la nivel naţional nu vor fi probleme cu serverele, la nivelul judeţului nostru nu vor exista probleme în privinţa reţetei electronice”.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here