Nu-i de mirare când luam la cunoştinţă prin media, că fondul silvic al ţării, iar este făcut “una cu pământul”, asemenea cum s-a întâmplat imediat după 1949, când acest fond a fost naţionalizat. Atunci au făcut-o comuniştii cu sovromurile, astăzi o fac “liber şi democratic” ce-i cărora le dăm în mână pâinea şi cuţitul prin vot universal.
Din păcate, asemănarea este nu odată chiar frapantă. Ba poate chiar mai “eficientă”, deoarece dacă atunci aveam o singură companie internaţională care ne mulgea toate ţâţele bietei noastre ţărişoare, acum s-au năimit cu sprijinul şi la umbra una legi rău inspirate româneşti, nu una ci zeci de astfel de companii străine care ne “fericese” cu ajutoare “dezinteresate şi neprecupeţite.” Industria ne-a fost regretabil aproape desfiinţată. Acum, după cum vedem, gazul, petrolul şi mai mou pădurile, uite că nu mai suntem în stare nicicum, să le gestionăm cu forţe naţionale. Pentru că ce se sesizează prin ziarul “Timpul” din 14 – 20 octombrie 2010, anume că la Uricani, Compania austriacă “Cascade Empire”, distruge în masă pădurile luate pe mai nimic de la foştii propietari, rămâne un flagel nu doar local, ci de-a dreptul unul naţional, în aceeaşi situaţie putându-se cita şi cazurile de la Suceava, de la Borşa – Maramureş, Obârşia Lotrului – Voineasa (adică de aici din preajma Gorjului) şi multe altele la fel, care precum în Retezat, au pus în pericol însăşi rezervaţiile declarate Parcuri Naţionale, etc.
Situaţia fireşte că este chiar mai păguboasă decât neantizarea industriei româneşti din deceniul nouă al secolului încheiat. Atunci au rămas peste patru milioane de salariaţi fără locuri de muncă, dar ivindu-se “supapa” cu circulaţia liberă prin spaţiul UE, oarecum clasa noastră politică a putut să-şi vadă liniştită de arivismul ce s-a declanşat după revoluţie. Zicem “oarecum” întrucât nu-i greu să desprinzi că în prezent această soluţie este pe punctul să împingă din nou pe români la demersuri politice radicale. Pentru că în cazul înstrăinării pe nimic a pădurilor, gazului şi petrolului, lucrurile vor deversa categoric în altă “cheie”. Devastarea pădurilor va conduce la fel cum în cazurile întâmplate pe Valea Izei şi Tisei, unde localităţi întregi au fost pur şi simplu măturate de ape. Şi cum ştim, astfel de situaţii au devenit generale într-o Românie care a uitat zeci de ani de îndiguiri şi protecţia fondului forestier naţional. Deci în cazul pădurilor, cum de altfel şi al gazului şi petrolului, nu se poate vorbi că cetăţenii, fie ei şi proprietari sau nu, vor putea pleca pe toate meridianele globului să-şi caute o altă casă sau un alt ambient natural adecvat. Nu-ţi mai poţi plăti gazul, nu-ţi mai poţi cumpăra benzina, n-o să mai ai un lemn ca să bagi în sobă, încotro o apuci? Sigur că şi pe noi gorjenii trebuie să ne îngrijoreze dezmăţul actual din folosirea resurselor naturale ale ţării. Pădurile cad pe noi. Petrolul altădată zicea că ”plutim”pe el. La fel conductele de gaz străbăteau judeţul de la un punct cardinal la altul. Ce facem cu pădurile, le gestionăm acum, când mii şi mii de hectare au fost date unor “Obşti” pur şi simplu la ora actuală nu ştiu cum au fost create şi nici care sunt adevăraţii propietari, acest lucru fiind lăsat la cheremul unor năimiţi în aşa zisele lor conduceri. De asemenea mult lăudatele “Asociaţii de propietari de păduri”. Majoritatea au preluat nişte perimetre bornate la întâmplare sau nebornate realmente, de fel, fapt ce a condus şi conduce ca tu care n-ai tăiat niciodată vreun lemn din pădurea ta acum să te trezeşti că eşti împins în nişte defrişări de tip “masacru”, cum cele pe care le relatează cu indignare ziarul “Timpul” citat că s-a întâmplat în Retezat, etc.
Întrucât este firesc să se întâmple şi aşa, într-o pădure nebornată cum trebuie, precum de pildă cea de la Tămăşeşti – Băleşti de lângă Tg-Jiu, unde an de an prin schimbarea punctelor de referinţă, proprietăţile şi-au schimbat, şi ele realmente, aliniamentele, ajungându-se cum s-a relatat, că şi dacă n-ai tăiat o nuia din pădure, pe terenul tău să domine cioatele aidoma, cum pe un câmp de luptă căpăţânile morţilor.
Normal că ceva trebuieşte făcut. Iar proverbul românesc care zice că “peştele de la cap se împute”, şi-n cazul resurselor naturale ale ţării, de aici trebuie apucat adevărul. Adică de le existenţa legilor actuale, şi de la necesitatea completării şi schimbării lor, alături de sporirea exigenţelor fireşti în aplicarea lor, exigenţe care de ani buni în România, cum ştim, lasă foarte mult de dorit în toate domeniile de activitate. Să nu uităm că multe sunt într-adevăr prioritare, de pe lumea aceasta, însă resursele naturale şi umane dacă sunt neglijate, toate celelalte de la sine nu vor mai putea merge nicicând bine. Acest mare adevăr nimeni nu trebuie să-şi permită a-l bagateliza, cum din nefericire la noi astăzi o atare atitudine a devenit condamnabil, chiar “calitate politică” pentru unele partide şi lideri politici….
I.D.SICORE
