„Mi-e teamă de uitare, nu de moarte!” Eugen lonesco „Principalul învingător de la Verdun a fost moartea, dar poate că nu, poate că a fost MEMORIA “!
(Antoine Prost — cineast francez)
“… Când am citit că s-a prăbuşit fulgerul unei clipe, am rămas uluit şi nu-mi pot închipui nicidecum imaginea stranie a morţii lui Caragiale…
Cum să se închidă pe veci ochii lui care pătrundeau sufletul şi străluceau de departe ca două suliţi de argint? Ce să facă pământul cu ei? Cum să se împace cu repausul de veci creierul lui pururi frământat, acest complicat şi sensitiv seismograf intelectual, care nu avea clipe de odihnă? Rămâi înfrânt, prostit, ţi se moaie braţele… Te cuprinde în mreaja lui gândul zădărniciei tuturor celor omeneşti, te supune un dezgust de materia urâtă, de carnea care ne ţine în stăpânirea ei… Îţi vine parcă să-ţi frângi în două condeiul şi să-1 arunci ca pe-o unealtă netrebnică… La ce e bună toată goana chinuitoare, când ursita nu acordă nici un privilegiu celor aleşi, când domnesc pe de-a-ntregul aceleaşi legi, când şi Caragiale a putut să moară…” (Octavian Goga).
În noaptea de 8 spre 9 iunie 1912, moare subit la Berlin I.L. Caragiaie, născut la 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale (azi I.L. Caragiaie) de lângă Ploieşti…
Octavian Goga s-a întrecut pe sine… Câtă apreciere faţă de marele I.L. Caragiale!…
Pe 13 aprilie 2014, în seara zilei de „Sf. Florii”, pe la orele 22 şi 40 minute, s-a dus să moară „puţin”,… jumătatea vieţii mele Voicu (Negrea) Măria, la 57 ani, 2 luni şi 22 zile… după ce s-a „autodevorat” în procesul instructiv – educativ pe raza comunei Albeni, timp de peste 35 ani… A fost vreo mulţumire!?… Nimic şi nimica…
Absolventă a Liceului Pedagogic, promoţia 1978 în Tg-Jiu, a reuşit să prindă postul de învăţătoare în satul Rudărie, unde a funcţionat peste un deceniu. Şi-a făcut datoria cu simţ de răspundere şi a aprins „făclia*’ culturii la micii elevi din satul Rudărie, mai mult de 10 ani… Şi-n ce condiţii!
Ne-am căsătorit în anul 1987, iar bunul dumnezeu ne-a „hărăzit” cu 2 copii: Elena – Ştefania, profesoară de limbă română la Şcoala Gimnazială nr. l Albeni, începând cu anul şcolar 2012 – 2013 şi 2013 – 2014 (ca titulară) şi George – Marian, anul II la „Educaţie fizică şi Sport” la U.C.B. Tg-Jiu; nu mai spun prin ce „calvar” a ajuns Ştefania.
Între anii 1978 – 2013, adică 35 de ani, nu a făcut profesoaral? altceva, decât să semene sămânţa culturii pe ogorul comunei Albeni, 35 ani de muncă ca învăţătoare… 35 ani de „autodevorare” profesională… 35 ani de învăţare până la „moarte”!
Absolventă de Liceu Pedagogic Tg-Jiu (1978), Colegiul Pedagogic Tg-Jiu (2007) şi Facultatea de psihologie – „Spiru Haret” – 2013 (prin examen de licenţă!… din cauza unei „retardate” de psihologie din Bucureşti)… Maia Voicu sau Măria Voicu s-a despărţit în 13 aprilie 2014, de lumea aceasta „carnală25” „pragmatică” şi mai ales imorală, lăsându-mă să-mi duc destinul de SISIF, într-o lume, în mare parte de „mitocani”, ce până-n 1 Mai 2014 i-au cerut postul!?
Dumnezeu s-o odihnească în pace!…
Prof. Voicu T. Teodor, Şcoala Generală nr. l, Albeni Gorj
