Din cuvântul doamnei profesor A. Bănică la lansarea acestei cărţi
N-aş dori să par snob, dar parafrazându-l pe Poetul Naţional Adrian Păunescu – unul dintre cei mai mari de la Poetul Nepereche Mihai Eminescu, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga încoace aş putea zice „nu contează cum arată omul, ci de cât de mult şi cum gândeşte”. Iar aici sunt punctele forte ale profesoarei de matematici(ca şi mine), dar şi de limba şi literatura română Anca Bănică.
Am priceput că e o prezenţă discretă, timidă şi nu vrea să semneze prof. A.B. Nici eu n-o fac, din cu totul alte motive. Totuşi, răposatul Goethe afirma cam aşa: „modeşti să fie proştii, că au şi de ce”. Firescul şi omenescul scrierii de faţă, ca o recitire plină de simţire a capodoperei „Maia”, scrisă de „Mareşalul” prozei gorjeneşti de azi, care este Colonelul în rezervă Ion C. Gociu ne aduce în faţa unei gândiri lucide, critice şi plină de omenie şi înţelegere a vieţii şi a cuvântului scris cum rar ne-a fost dat să întâlnim. Inclusiv la critici de profesie, unii dintre ei prof.dr şi membri ai USR (Ion Predoşanu)
Să trecem la oamenii satelor, cei de pe-aici de pe la noi, de peste dealuri, de a căror lume se ocupă autorul nostru cu atâta dragoste şi cu mare succes; a fost, evident, chiar lumea copilăriei lui şi a vacanţelor lui de adolescent. Sătenii din Stejerel sau din Valea Mare – iată oameni adevăraţi, neinstruiţi, e drept, prin şcoli prea înalte, dar impecabil moral, ducând o viaţă curată. Muncă, credinţă, cinste, păstrarea cu sfinţenie a datelor…
Are Liviu Rebreanu un text splendid unde face o apologie a ţăranului român (l-am găsit, întâmplător, pe internet) şi din care vă citez doar o frază: „La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul român.” Şi vorba lui Lucian Blaga, multştiută de toţi că „veşnicia s-a născut la sat” – ce bine se potrivesc aceste vorbe înţelepte descrierii pe care a făcut-o acestor oameni, domnul autor Ion C. Gociu! Este de admirat şi cât de bine cunoaşte domnia sa realitatea satelor noastre de-acum vreo 60 de ani, cum a „prins” dumnealui în amănunt totul, cum a ştiut să redea, după decenii de depozitare în memorie, în amănunt modul de viaţă de la ţară: organizarea gospodăriei, realităţile sociale, mentalitatea, vocabularul specific, obiceiurile la sărbători, totul! Mărgăreta, vă garantez eu, e foarte autentică: am cunoscut-o pe ţaţa Sabina din Hurezani, soacra mea, care era, zău, „leit Mărgăreta” în toate – că iar aş putea paria domnule autor, că dumneata ai petrecut vreo două vacanţe mari pe la ţaţa Sabina în gospodărie şi ţi-ai luat notiţe amănunţite de acolo!”
*
Şi acum, în sfârşit despre MAIA – personajul central, titlul cărţii. E cazul să o mai judece şi o femeie.
Tânăra Maia Zimerman de la începutul aceste poveşti: angelică, studioasă, necunoscătoare până la 16 ani a tornadelor şi taifunurilor vieţii, suferă, în timp, sub influenţa acestora, o spectaculoasă metamorfoză. Nimic rău despre Mariţa Vânătu, o altă faţă a ei. Dar, la un moment dat, nevoia a’mpins-o în contact cu un reprezentant al acelei glorioase instituţii, ştiţi dumneavoastră, care obişnuia să-şi racoleze colaboratorii; criteriul principal de racolare fiind vulnerabilitatea persoanei. N-aveai cum să zici nu, nu prea aveai cum să dai înapoi, odată intrat în vizorul lui Tanti Secu, aceea.
Exact aşa se întâmplase şi cu tânărul Shimi Borilă, evreul înger de băiat, foarte inteligent, cult, capabil, cinstit, dar… cu totul neajutorat pe lume: fără părinţi, locuinţă, loc de muncă, studiile întrerupte… Pradă ideală pentru racolatori. Şi aşa s-a transformat simpaticul adolescent Shami, în câţiva ani, în acel „tovarăş Borilă”, atotputernic, temut de toţi, odios! La rândul său el a racolat-o pe Maia.
De atunci apar toate facilităţile: reglementarea actelor de stare civilă, terminarea liceului, întrerupt de zece ani, facultatea de drept – aşa, minunat de uşor parcursă din fundul Târgujiului cu „fără-frecvenţă” la Iaşi. Dar, să nu bârfim: Maia era deşteaptă şi cu solidă bază în pregătirea ei şcolară, de-odinioară. Păi a văzut cineva evreu prost? Aici, din nou a observat domnul autor Ion C. Gociu. Evreii din cartea domniei sale au IQ peste medie. Mai toţi câţi îi ştiu eu sunt poligloţi, melomani, rafinaţi în gândire, sofisticaţi chiar, – rasă bătrână… De! Să nu ne mirăm de Maia. (De fapt, ca-ntre noi: eu mă mir că Maia nu s-a aruncat şi la vreun doctorat, aşa isteaţă şi descurcăreaţă şi cu tovarăşul Borilă, întăritură, la spate. Se vede că nu înflorise moda ca fiecare soţie de Cineva să aibă şi o hârtie, acolo, de „Doctor” prin caseta cu bijuterii şi cosmeticale.) (Va urma)
Anca Bănică
