PSD va depune un proiect de lege pentru majorarea alocațiilor

1178

Social-democrații vor să atace la Curtea Constituțională proiectul de lege prin care se amână majorarea alocațiilor pentru copii. Legea acum în vigoare prevede o dublare a alocațiilor în cinci etape, cu câte 20%. Primele două creșteri au fost stabilite pentru august anul trecut și 1 ianuarie anul acesta.
„După ce a refuzat să aplice legea votată de parlamentari și promulgată de președinte, privind dublarea alocațiilor pentru copii, coaliția de guvernare a promis înainte de alegeri că va eșalona în cinci tranșe dublarea alocațiilor adoptată de PSD. Însă, surpriză: Cîțu și Orban ne anunță că au ales, din nou, să încalce promisiunile făcute românilor în Programul de Guvernare și să anuleze acordarea tranșelor 3 și 4 din calendarul propus inițial pentru majorarea alocațiilor pentru copii. Să furi banii copiilor, alocând în schimb sute de milioane de euro clientelei politice și firmelor de casă, este încă o dovadă a meschinăriei fără margini de care această guvernare a austerității dă dovadă”, spune deputatul Mihai Weber, liderul PSD Gorj.
Chiar dacă nu mai are majoritate în Parlament, PSD va depune, săptămâna aceasta, un proiect de lege care să oblige Guvernul să majoreze imediat alocațiile la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani, și de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități. „Vom depune acest proiect în speranța că se vor mai găsi și alți parlamentari, de la alte partide, care să conștientizeze că viitorul și bunăstarea copiilor noștri nu se negociază”, a mai transmis parlamentarul gorjean.
Ministrul Muncii a declarat că statul plăteşte pentru alocaţii 1% din PIB şi spune că pentru a putea majora din nou în luna iulie, mai este nevoie de 2 miliarde de lei. „PSD chiar ar trebui să tacă, pentru că dacă s-au făcut trei majorări ale alocațiilor pentru copii, acestea s-au făcut la inițiativa PNL. Noi am fost inițiatori ai celor două dublări de alocații, astfel încât să ajungem la un nivel decent. Pe de altă parte, bugetul de anul acesta este un buget ca după o criză economică generată de criza sanitară și avem alocat aproximativ 9,8 miliarde de lei pentru plata alocațiilor, cu majorarea de la 1 ianuarie pe care ne-am asumat-o din prima zi să o facem. Pentru a majora alocațiile și în luna iulie, mai este nevoie de 2 miliarde de lei și atunci cine consideră că această majorare poate fi făcută și susținută trebuie să vină cu sursa de finanțare pentru acești bani”, a precizat Raluca Turcan.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here