PSD: Am decis suspendarea oricărei acțiuni de campanie electorală

1134

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, duminică, suspendarea oricărei acţiuni de campanie electorală din respect pentru tragedia de la Piatra Neamţ, menţionând că toţi decidenţii politici au obligaţia să se ocupe, în acest moment, exclusiv de sănătatea oamenilor, nu de alegeri.

„În acest moment, prioritar este ca supravieţuitorii tragediei de la Piatra Neamţ să aibă parte de îngrijiri medicale. Sunt în contact permanent cu autorităţile judeţene şi ştiu că s-au găsit soluţii pentru ca activitatea medicală să continue în siguranţă la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, iar secţia ATI distrusă în incendiu să fie refăcută în regim de urgenţă. Am discutat cu toţi colegii mei şi am decis suspendarea oricărei acţiuni de campanie electorală, din respect pentru această imensă tragedie. Toţi decidenţii politici au obligaţia, în acest moment, să se ocupe exclusiv de sănătatea oamenilor, nu de alegeri”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Zece persoane au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, la Secţia ATI a Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here