PSD a mai scos opt ași din mânecă pentru locale

487

Continuând tradiția, liderii PSD Gorj au prezentat, ieri, la sediul organizației din Târgu-Jiu, opt noi candidați la alegerile locale. Doar unul nu era primar în funcție, fiind vorba despre Cosmin Morega, candidatul cu care PSD este convins că va câștiga, fără emoții, al doilea municipiu al Gorjului. De altfel, candidatul de la Motru a fost prezentat în fața ziariștilor de însuși edilul în funcție, Dorin Hanu, care a garantat astfel pentru calitățile de bun gospodar ale celui stabilit de către organizația locală, aducându-i acestuia astfel un plus de credibilitate. Ceilalți șapte candidați din: Turburea, Cruşeţ, Stoina, Dănciuleşti, Ioneşti, Hurezani şi Borăscu sunt toți primari cu ștate vechi, cu realizări la activ și fără contracandidați, spun aceștia, care să le pună viitorul mandat sub semnul întrebării.

PSD Gorj are validați astfel deja 33 de candidați, ieri, fiind prezentați încă opt, partidul având astfel jumătate dintre localități deja asigurate pentru alegerile din iunie.
“Continuăm prezentarea candidaturilor la funcţia de primar. Mare parte din ei sunt primari cu experienţă şi sunt hotărâţi să ducă pe mai departe programele şi proiectele pe care le-au început pentru bunul mers al localităţilor şi pentru asigurarea a ce e mai important la nivelul administraţiei publice locale, să fie în slujba locuitorilor”, a declarat preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu.

Primari vechi, proiecte noi!
BIRCA TURBUREA“La data când am preluat primăria aici nu era realizat niciun proiect. Am încercat să dezvolt însă infrastructura școlară și rutieră, să modernizez drumuri, să bag apa și să asigur condiții optime pentru cultură. Am modificat chiar domeniul public ca să nu avem probleme cu viitoarele proiecte”, a declarat Ion Andronescu, primar de trei mandate la Dănciulești, pregătit să intre într-o nouă cursă electorală în vara acestui an.
BUSE STOINA“Avem numeroase proiecte în derulare care mă determină să candidez pentru un nou mandat la primăria comunei Hurezani și cetățenii au decis asta. Eu deja le mulțumesc”, a menționat și primarul Gheorghe Cârstea, enumerând numeroasele investiții terminate în localitate.
“Cetățenii sunt singurii noștri stăpâni, ei decid dacă ne dau sau nu votul, ei stabilesc adevărații conducători ai comunei. În Primăria Crușeț am reușit să creăm însă o echipă puternică cu care am demarat numeroase proiecte aflate în derulare”, a specificat și primarul de Crușeț, Viorel Drăgușin, mândru de rețeaua de apă făcută în localitate, care se întinde pe 52 de km, și de stațiile de tratare.
CRUSET DRAGUSIN“Am preluat comuna de la zero, dar acum am reușit să realizez la Turburea o rețea de canalizare de 14 km, asfaltări pe majoritatea drumurilor și canalizare în trei sferturi din comună. Am reabilitat lăcașuri de cult, am realizat baze sportive, un centru de permanență, de evidența persoanelor și multe altele, toate cu sprijinul PSD’’, a declarat și primarul Ion Bîrcă.

Hanu: “Morega, soluția cea mai bună pentru Motru”
MOREGA COSMIN2Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu a luat apoi cuvântul explicându-le jurnaliștilor că în cei 12 ani petrecuți în fruntea administrației municipale a realizat tot ce și-a propus. Investițiile demarate de primar au fost terminate toate, Hanu spunând că mai are de făcut decât recepția pentru ultima dintre acestea.
“Este nevoie de altcineva. Pentru investițiile din acest an suntem chemați, miercurea viitoare, la Craiova, pentru discuții și instruiri pentru un nou portofoliu de proiecte. Este nevoie de altcineva să se implice pentru a duce noile proiecte la îndeplinire. Eu vin în fața dumneavoastră cu o propunere, cu Cosmin Morega, desemnat de organizația locală Motru pentru a candida pentru funcția de primar al municipiului. Îl cunosc foarte bine, de opt ani este directorul Direcției Publice, un om cu rezultate deosebite. Curățenia orașului i se datorează, a pus suflet, cunoaște localitatea, cetățenii, le ascultă DANCIULESTI PRIMARproblemele. Eu am mare încredere în acesta și cred că este soluția cea mai bună pentru Motru, sunt convins că vom câștiga din nou această localitate. Viitorul acestui oraș trebuie asigurat de un om tânăr și puternic. Eu îi urez succes și îi voi fi alături”, a declarat edilul Dorin Hanu.
De altfel, Hanu este singurul primar în funcție care și-a pasat cu atâta convingere cârma primăriei către un tânăr candidat, anunțându-și retragerea cu atâta seninătate, fără ranchiună și fără resentimente. Asta deoarece se știe că dacă Hanu și-ar fi dorit încă un mandat, motrenii l-ar fi votat, fără reținere.
HUREZANI PRIMAR (2)Candidatul PSD Motru, tânărul Cosmin Morega, s-a dovedit apoi destul de modest în declarații. A spus câteva lucruri despre sine și familia sa și motivul pentru care va intra în cursa electorală. El a specificat că vrea să candideze în localitate, deoarece cunoaște foarte bine problemele municipiului. “Sunt ferm convins că, alături de primarul Hanu, vom continua proiectele bune ce vor fi realizate în beneficiul cetățenilor. Vom câștiga”, a declarat Cosmin Morega.

Continuăm împreună!
Trei primari și-au expus apoi motivele pentru care mai vor un mandat.
PRIMAR BORASCU“În 2008 m-am hotărât să intru în politică, în PSD, și nu am greșit deloc. Și cetățenii localității Stoina sunt cu siguranță mulțumiți și hotărâți să continuăm împreună”, a declarat primărița Ioana Bușe, subliniind că a asigurat toate cele necesare pentru școli, cultură și infrastructură.
“M-am înscris în 1992 în PSD, am fost viceprimar și apoi primar. Sunt la al cincilea mandat și vreau să continui. În timpul acesta am asfaltat zeci de kilometri de drumuri. Vreau să mai candidez pentru un alt mandat pentru a realiza și alte proiecte începute”, a mențíonat și edilul de Borăscu care promite apă și canalizare pe 6 kilometri și jumătate.
PRIMAR IONESTI“Primul pas în politică l-am făcut în 2004, a fost greu, iar în 2008 am ajuns primar. Am reușit să fac ce trebuie pentru comunitate, pornind de la canalizare, alimentare cu apă, modernizare și asfaltarea drumurilor sătești. Am făcut reabilitări și modernizări de școli, dar mai sunt lucruri de făcut pe care le voi realiza în viitorul mandat”, a conchis și edilul din Ionești, Marian Tătaru.
În prezent, la nivel judeţean, PSD Gorj are 45 de primari în funcţie.
Anamaria STOICA

1 COMENTARIU

  1. Cel deal 9 primar si cel mai bun din gorj este Miki Nioata .Asta castiga tot nu lasă nimic la ceilalți .Este cel mai bleg si tantalau primar.Fugiti de el PSD.VA FACETI DE RAS CU ASTA .A TRAS TARE IN MANDAT .SE DUCE LA DNA CURAND

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here