Program de promovare a tinerelor talente

665

MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au lansat cea de-a noua ediţie a Programului MOL pentru promovarea talentelor „Pot ajuta?”, prin care vor fi acordate finanţări cu valoare totală de 290.000 de lei tinerilor sportivi şi artişti. În premieră, programul va fi promovat de nouă ambasadori, care au fost acreditaţi la evenimentul de lansare.

În cadrul programului „MOL – Pot ajuta?”, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanţarea totală a ediţiei a IX-a, 160.000 lei sunt destinaţi sportului şi 80.000 lei domeniului artelor. În acest an, programul oferă din nou un fond de 50.000 lei la categoria 18+, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri, care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii doi ani şi au împlinit vârsta de 18 ani. Solicitările pot fi depuse până la data de 27 iunie 2014, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Solicitările vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta Beclea-Szekely, campioană europeană la atletism si doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul Albert Márkos, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj. În cei opt ani de existenţă continuă ai programului, MOL România a acordat finanţări în valoare de aproape 2.000.000 de lei unui număr de 1.700 de sportivi şi tineri artişti din toată ţara. În 2013, beneficiarii au fost premiaţi sau au obţinut locuri cu punctaj privind clasamentele naţionale şi internaţionale la mai mult de 500 de campionate, cupe şi competiţii naţionale, şi la peste 180 de competiţii internaţionale, campionate şi cupe continentale sau mondiale. În cadrul ediţiilor precedente, din Gorj au obţinut finanţare trei tineri sportivi şi artişti.

Nouă tineri ambasadori
În premieră, nouă tineri cu activitate prestigioasă pe plan naţional au fost acreditaţi pe o perioadă de un an drept ambasadori ai Programului MOL de promovare a talentelor „Pot ajuta?”. Noul „corp diplomatic” al talentului este coordonat de patinatorul de viteză Emil Imre, tânăr ambasador sportiv al României la jocurile olimpice de tineret din China 2014, susţinut şi el la ediţia precedentă a programului „MOL – Pot ajuta?”. Pe lângă Emil Imre, ambasadorii programului sunt: Andrei Gafița, campion național la 10 km marș; Bernadette Balint, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori; Bandi András, fotograf; Amalia Tătăran, vicecampioană europeană la spadă; Mara Prună, compozitoare; Cosmin Marinescu, balerin; Mihaela Mărculescu, jucătoare de tenis; Mircea Dumitrescu, violinist și Cătălina Grecu, pianistă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here