Profesorii gorjeni protestează la Bucureşti

415

protest (2)Aproximativ 70 de cadre didactice au plecat noaptea trecută spre Bucureşti, pentru a putea participa astăzi la mitingul bugetarilor. Potrivit liderului Sindicatelor din Învăţământ Gorj, Vasile Mija,

este pentru prima dată când, la un astfel de protest se întâlnesc reprezentanţi ai celor patru mari confederaţii, şi anume CNS “Cartel Alfa”, CSDR, BNS şi CNSRL “Frăţia”.

Protestele bugetarilor continuă şi astăzi. După greva generală de luni la care au aderat o bună parte dintre aceştia, angajaţii din sistemul bugetar continuă cu un miting la Bucureşti. Din judeţul nostru vor participa în jur de 70 de profesori care au plecat deja de noaptea trecută. La acest protest vor participa foarte mulţi sindicalişti din toată ţara, fiind pentru prima dată când se întâlnesc reprezentanţii CNS “Cartel Alfa”, CSDR, BNS şi CNSRL “Frăţia”. Mitingul se va derula între orele 10.00 şi 14.30, ziua de 7 octombrie fiind aleasă cu un scop, reprezentând ziua muncii decente. Astfel, pentru a scoate în evidenţă nemulţumirea faţă de legea salarizării unice, sindicaliştii vor scanda mai multe lozinci, sloganul principal fiind “O zi de luptă pentru munca decentă”.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here