Produse expirate, fructe și legume cu mucegai, la vânzare. Amenzi!

1213

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj a efectuat, luna trecută, aproape 100 de acțiuni de control. Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat 39 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 218.000 lei, și au dat 58 de avertismente.
Au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de circa 6.000 de lei și a fost sistată, temporar, activitatea a trei unități de prestări de servicii, până la remedierea deficiențelor.

Nereguli
Principalele nereguli constatate, în timpul controalelor, au fost: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite; practici comerciale înșelătoare; utilizarea de produse și proceduri nesigure în alimentația publică; comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice; utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare și praf; deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.); comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate, precum și existența unor neconcordanțe privind țara de origine afișată la raft și cea reală a unor fructe comercializate.

Sute de reclamații de la consumatori
Tot luna trecută, au fost înregistrate 630 de petiții formulate de consumatori, cele mai reclamate domenii sau produse fiind: transport aerian, furnizarea de energie electrică și gaze, servicii reparații autoturisme, produse financiare, servicii de cazare, servicii de curierat, produse textile, încălțăminte, servicii telecomunicații.
„Informăm pe această cale consumatorii că, în cadrul instituției, există departamentul «Soluționarea Alternativă a Litigiilor» (SAL), cu ajutorul căruia li se oferă posibilitatea de soluționare pe cale amiabilă a litigiilor pe care le pot avea cu comercianții, atunci când se confruntă cu o problemă legată de achiziționarea unui produs sau serviciu. Mai multe informații despre SAL pot fi găsite pe site-ul instituției www.anpc.gov.ro. Pentru cei interesați, tot pe site-ul instituției, se află mai multe informații despre insolvența persoanelor fizice. Insolvența fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente”, a precizat Mădălin Giurcău, comisar șef adjunct al CJPC Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here