Cunoaşterea realităţii nu este liniară ci sinuoasă, plină de neprevăzut, dificilă şi cu peşteri, cum zicea Platon. Aceasta şi pentru că procesul cunoaşterii se identifică cu mirarea, cu marile aventuri ale devenirii omului, cu saltul acestuia din imperativul necesităţii în cel al libertăţii, cum persuasiv caligrafia B.B. Spinoza.
Avem aici Firul Ariadnei care ne facilitează ieşirea din labirintul şi situaţiile întortocheate ale existenţei. Lucian Blaga creionând dimensiunile incomensurabile ale procesului cunoaşterii realiza o adâncă comparaţie: „Cu al Ariadnei fir/ Însemnăm întinsul – / Pentru când ne-om părăsi/ Albul, paradisul.” Firul Ariadnei inspiră nevoia de spirală pentru a nu bate pasul pe loc, ori de a ne reîntoarce de unde am plecat. Goethe observa că forma de spirală e frecvent întâlnită pe Planeta noastră: seminţele aşa se înşurubează în pământ, aşa e ADN-ul nostru ce păstrează informaţia vitală, patternul neclintit, aşa e gândirea superior dezvoltată şi nu numai de la Hegel citire, căci trebuie mereu să te ridici pe o treaptă superioară, chiar dacă te reîntorci pentru asta, o vreme. La fel sunt unele animale marine, cochilia lor, coarnele antilopelor, cerbilor, bizonilor şi ale altor taurine, ca şi unele instrumente construite de om – elicea, scara. Galaxiile sunt şi ele în formă de spirală. Se pare că spirala este un model natural, un arhetip universal. În plan cognitiv spirala reprezintă procesul dezvăluirii esenţelor şi naturilor ascunse, bănuite ori nu de către subiectul cunoscător. Aşa pot fi surmontate meandrele şi hârtoapele, dificultăţile şi limitele de care orice dezvoltare liniară nu poate scăpa. Calea decelării Adevărului nu este dreaptă, simplă ori uşoară ci, dimpotrivă. E sinuoasă, dificilă şi plină de reîntoarceri din fundătura ori labirintul lumii de cunoscut. Important este să ştii să reiei efortul, să nu părăseşti Firul Ariadnei, dar într-un alt plan, unul superior. Lesne de înţeles că adevărul este produsul raportării cognitive la realitate, este proprietatea acelor rezultate ale cunoaşterii care au raporturi de bună adecvare cu fenomenele pe care le vizează. Adevărul devine locul în care se întâlnesc şi interferează polii antinomici cei mai mari şi mai adânci existenţi în colţul nostru de lume, antinomia obiect-subiect. Cu sens şi profund, T. Maiorescu scria: „Datoria de a afla adevărul şi a combate eroarea se impune fără şovăire fiecărui om care nu se mulţumeşte cu existenţa sa privată de toate zilele, ci mai are o coardă în sine, ce răsună la fericirea şi nefericirea naţiunii din care s-a născut”. Ca să ajungi la Ideal, drumul, de obicei, nu este neted, simplu şi uşor ci, dimpotrivă. Altfel este, doar atunci când eşti propulsat de pilă, şpagă, nepotism, relaţii neortodoxe şi alte tehnici şi tactici, contrare bunului-simţ, de scurtcircuitat legile şi Legea. Căci, chiar dacă Cerul înstelat este, cu adevărat, deasupra noastră, Legea Morală nu e în fiecare. Şi nu Kant este de vină pentru această păguboasă stare de lucruri. Ca să ajungi la Bine, drumul nu este drept şi fără temeri ci, dimpotrivă, te devorează hapsânii bântuiţi de convingeri şi îndeletniciri antiumane. E adevărat că unii, bieţii, nu ajung niciodată la decent şi confortabil şi nu pentru că n-ar merita. Dar binele nu este „înţelepciunea şi justiţia”, nu este pentru omul cinstit şi onest, răbdător şi modest. Vorbele lui D. Bolintineanu „Binele este legea, nu tiranul” sunt acoperite cu minciuni şi şantaj, sărăcie, foame, analfabeţi şi ipocriţi. Succesul are sens şi de el se vorbeşte numai dacă pute a obedienţă, impostură şi făţărnicie, dacă îl acoperă pe despotul troglodit cu adoraţii ditirambice. La noi sunt socotite succese neroziile, sporirea numărului analfabeţilor şi demolarea şcolilor, sărăcia şi numărul ridicat al şomerilor. Ştim din istorie şi din viaţa cotidiană ce mult contează ţelul, scopul clar, repetat, gândit şi susţinut de o voinţă tenace, este de majoră importanţă însă şi reluarea luptei când ai eşuat. Nu o singură bătălie pierdută hotărăşte soarta războiului, deşi uneori se-ntâmplă şi asta. Lesne de înţeles că potecile cunoaşterii ce duc spre adevăr sunt întortocheate, încâlcite chiar: demers, greutăţi, poveri, limite, stagnări, reîntoarceri; contemplarea vie, gândirea abstractă, verificarea în şi prin practică. Peste tot multă voinţă şi determinare, multă dorinţă şi entuziasm cognitiv. Aceste virtuţi subsumează energia şi sunt inexorabile pentru a ajunge la ţel şi a ne apropia scopul către care tindem. Din erori se învaţă, învăţând din greşeli şi eşecuri putem înainta în sus, spre onoare, demnitate şi autentic. Şi acolo sus sălăşluieşte, întotdeauna, ceea ce dorim – binele şi frumosul, sfinţenia şi pioşenia, ataraxia şi pudoarea. Viaţa cotidiană aduce dovezi de netăgăduit că omul nu învaţă din greşeli şi le tot repetă şi nu se poate înălţa, bate pasul pe loc ori se reîntoarce în jos. Devenirea este, fără îndoială, un proces foarte anevoios şi încâlcit iar noi îl complicăm, din ignoranţă, şi mai tare, fiindcă nu ştim urma modelului natural, arhetipul universal – spirala. Şi atunci, desigur, dăm vina pe Destin, reproşându-i că ne priveşte cu ochi sfidător şi dispreţuitor. Şi ce putem face? Primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să învăţăm să nu facem prostii. Apoi, voinţa, tenacitatea, răbdarea, încrederea în propriile predispoziţii fizice şi intelectuale ar putea constitui chei de boltă, dar şi toiaguri bune de drum. Şi, în mod cert, Înţelepciunea. Viaţa ne oferă plurale dovezi din care putem înţelege că ne pierdem energii rafinate, timp, bani şi scop, morale şi spirituale în tot felul de lucruri meschine, care trădează lipsa de generozitate şi micime sufletească, furaţi de interese egoiste, de dispreţ ori mânie, de ură şi vendetă şi ajungem unde am ajuns, din rău în mai rău. Spirala nu este doar metaforă strălucită, ci şi simbolul autentic al vieţii, al trudei omului ce se vrea „…propriul său Prometeu” (J. Michelet). Cu siguranţă şi este, deşi la mulţi nu se observă chiar deloc. Necesar este să gândim în spirală şi să credem că într-adevăr Adevărul, Binele, Frumosul, Altruismul ne pot iriza drumul. Şi, urcând în spirală de pe un palier pe altul, prin Credinţă, Cucernicie, Iubire şi Speranţă se poate ieşi din labirint. Model ne stă aici şi convingerea lui Honoré Balzac: „Vei afla atunci ce e lumea, o reuniune de înşelaţi şi înşelători. Ca să intri în acest labirint îţi dau numele meu, ca un fir al Ariadnei, dar să nu-l compromiţi.” Nevoia de spirală din noi o fi Firul Ariadnei? Cred că da! Oricum, procesul decelării adevărului şi a tuturor valorilor perene este întortocheat şi complicat.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
