Primarul Filip, primul la deszăpezire

307
deszapezire rovinariCând s-a trezit cu întreaga curte a Primăriei plină de zăpada căzută săptămâna trecută, primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, nu a stat mult pe gânduri şi a pus mâna pe lopată.

Astfel, joi dimineaţă, acesta putea fi văzut de cei care aveau drumuri prin apropierea autorităţii locale cum dădea stratul de omăt la o parte de pe trotuare cot la cot cu angajaţii pe care îi are în subordine. Edilul este şeful Comandamentului de Iarnă din cadrul Primăriei Rovinari, şi nu a putut sta cu mâinile în sân, astfel că a demarat acţiunea de curăţire a aleilor, parcărilor din apropiere şi a trotuarelor.

Lui Filip i s-au adăugat viceprimarul Laurenţiu Chivu, secretarul, administratorul public şi funcţionarii primăriei. Aceştia au lăsat vreme de un ceas munca de birou, pentru a lucra în folosul comunităţii şi a fi un exemplu pentru cetăţenii urbei. Datorită căderilor masive de zăpadă şi a codului galben au fost scoşi în stradă încă din cursul nopţii de joi angajaţii de la Spaţii Verzi, angajaţii de la Apă, Canal şi Salubritate, dar şi beneficiarii ajutorului social conform Legii 416/2001. Aceştia au avut sarcina de a degaja zăpada de pe trotuare, dar şi de la intrările în unităţile de învăţământ şi a Spitalului Orăşenesc. Dorin Filip le-a cerut şi agenţilor economici să-şi cureţe zăpada din faţa magazinelor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here