Primăria orașului Rovinari a demarat procedura de concurs pentru ocuparea unui post de consilier, gradul superior, ce își va desfășura activitatea în cadrul Compartimentului de Asistență Socială. Dosarele de concurs se pot depune până la data de 2 octombrie a.c., iar examenul scris este programat pentru ziua de 13 octombrie, de la ora 11:00, la sala de ședințe a Primăriei Rovinari, urmând ca data și ora probei de interviu să se afișeze pe site-ul instituției odată cu afișarea rezultatelor probei scrise. Candidații care își doresc acest post trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diploma și o vechime în specialitatea studiilor de minim 7 ani.
I.M.